Poeta Ana Blandiana și antropologul Vintilă Mihăilescu – invitați speciali la ″Salonului Cărții Argeșene″

9

Biblioteca Județeană ″Dinicu Golescu″ Argeș organizează în perioada 12-16 octombrie 2015 ediția a X-a a ″Salonului Cărții Argeșene″, manifestare ce-și propune să promoveze literatura română contemporană, în contextul valorificării potențialului creativ demn de luat în seamă, pe care îl au în municipiul Pitești și județul Argeș. Astfel, în fiecare zi, vor avea loc, după un program prestabilit, lansări de carte și   dezbateri de actualitate. Programul ediției a X-a a ″Salonului Cărții Argeșene″ include următoarele evenimente:

·Joi, 15 octombrie, la ora 13.00 – Conferința „La ce bun poeții în vremuri de restriște?”, suținută de poeta Ana Blandiana. Sub semnul celebrului vers al lui Holderlin, conferința Anei Blandiana se va opri asupra relației, dintotdeauna dramatice, dintre scriitor și epoca sa; asupra  condiționării reciproc periculoase dintre scriitor și putere; asupra caracterului subversiv al literaturii, atât în societatea în care singura materie primă nedeficitară era minciuna și singura realitate nebutaforică a aparatul represiv, cât și în societatea de consum; asupra faptului că rezistența prin cultură este și mai necesară azi decât ieri.

·Joi, 15 octombrie, la ora 17.00, Seară franțuzească. Vernisajul expoziției de carte pentru copii în limba franceză; recital susținut de elevii de la Centrul Educativ Francofon ″Micul Prinț″ din Pitești.

·Vineri, 16 octombrie, la ora 12.00 – lansarea volumului de călătorie „Popas în China”, autor – scriitorul și diplomatul Ion Pătrașcu.

·Vineri, 16 octombrie, la ora 14.30, lansarea volumului antropologic „Condiția romă. Schimbarea discursului”, coordonatori Vintilă Mihăilescu și Petre Matei.