Odată cu numirea lui Constantin Polexe în funcția de vicepreședinte “pe cultură” la Consiliul Județean, domeniul pe care acesta trebuia să-l coordoneze a intrat într-o spirală mortală. Instituțiile de sub oblăduirea lui Polexe au fost date peste cap de scandaluri de răsunet. Teatrul Davila se confruntă, pe lângă bătaia viscerală pe funcții de conducere, cu lipsuri materiale importante, care au ieșit hidos la suprafață săptămâna trecută, la întâlnirea liberalilor argeșeni cu cei doi lideri de la nivel central. La Bibliotecă, directorul Sachelarie este contestat, iar la Centrul Județean pentru promovarea Culturii Tradiționale, concursul pentru șefia ansamblului Doina Argeșului s-a transformat într-un bâlci mediatic din cauza suspiciunilor de fraudă. Colac peste pupăză, Centrul de Cultură Brătianu riscă să își închidă porțile din cauza eșuării negocierilor pentru Vila Florica.
Saună bonus la teatrul Davila
Teatrul Davila a ajuns o ruină prin grija marelui “om de cultură” Constantin Polexe. Toate secțiile instituției se confruntă cu lipsuri materiale serioase. Estrada, căreia i se promisese grădina de vară, nu are nicio șansă să concerteze pentru piteșteni, în aer liber. Și asta pentru că grădina de vară, deși aparține CJ, este o ruină nevalorificată. Sediul secției Așchiuță are mari probleme cu acoperișul, apa fiind parte din programul actorilor atunci când plouă… Tragic este însă că nici clădirea teatrului Davila nu se simte mai bine, dotările și finisajele interioare fiind sub orice critică. Aspectul acesta a fost evident la întâlnirea organizată de liberali săptămâna trecută, pentru care au plătit, evident, chirie. Sârmele legate de ușa din foaier i-au șocat pe cei prezenți, mai ales că una dintre acestea atârna, grațios, pe la capul lui Vasile Blaga, așa cum se poate vedea și din poze. Angajații încuie ușile respective cu un lacăt chinezesc, deci nici vorbă de soluții… aspectuoase. În timp ce vicele Polexe are în fiecare zi răcoare în birou, stând cu aerul condiționat pornit mai mereu, la teatru, la spectacole sau evenimente, se face saună! Și nu exagerăm cu nimic, la temperaturi exterioare de 37-38 de grade C, înăuntru, unde sunt sute de oameni, atmosfera fiind mult mai încinsă. În tot acest timp, directorul Sevastian Tudor a anunțat că mai poate fi găsit abia din septembrie, intrând într-un concediu prelungit încă de la terminarea stagiunii.
Sorin Mazilescu- implicat într-un scandal monstru la Doina Argeșului
Directorul Centrului Județean pentru Promovarea Culturii Tradiționale, Sorin Mazilescu, a reușit să implice instituția pe care o conduce într-un scandal monstru, care a ținut prima pagină a ziarelor. Este vorba despre organizarea concursului pentru șefia ansamblului Doina Argeșului, postul fiind vacant după plecarea lui Cătălin Oancea. Deși la concursul de luna trecută s-au înscris trei doritori, Sorin Mazilescu a ținut, se pare, doar cu unul. Sau una, pentru că este vorba despre solista Cristina Turcu Preda. Gurile rele spun că aceasta ar fi știut dinainte subiectele de la proba scrisă, pentru a-l înfrânge pe rapsodul Grațian Bădescu. Halul în care arată lucrarea Cristinei Turcu Preda ar face să plângă de durere, însă, orice om care cunoaște cât de cât limba română. Toate aceste matrapazlâcuri s-ar fi făcut sub oblăduirea lui Constantin Polexe, care, deși nu recunoaște în mod public, influențează serios activitatea din instituțiile de cultură subordonate.
Tecău i-a băgat în ședință
Ca și cum n-ar fi fost de ajuns problemele de la celelatle instituții, directorul Bibliotecii Județene, Octavian Sachelarie, s-a trezit contestat într-o scrisoare trimisă de o parte dintre angajați. Scrisoarea a ajuns și pe masa preșdintelui CJ, dar și a vicelui Polexe și a fost redactată după împărțeala făcută pentru măririle salariale. Toate aceste aspecte i-ar fi umplut paharul președintelui Tecău, care i-a băgat serios în ședință pe Sorin Mazilescu, Octavian Sachelarie și Constantin Polexe. Tecău le-ar fi transmis să termine cu prostiile și să stea departe de scandaluri.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp