prima-proinstal
Obiectiv de Argeș
Dacia Duster

Polițiștii locali în război cu șoferii indisciplinați în zona Primăriei Pitești!

Că tot au dat năvală sărbătorile peste noi și mai avem și târg de Crăciun în Piața Primăriei, Piteștiul va deveni dintr-un oraș aglomerat într-unul și mai aglomerat.

Am asistat ieri la o scenă halucinantă chiar în parcarea Primăriei Pitești unde, polițistul local de serviciu nu mai făcea față șoferilor indisciplinați care parcau ca la ei acasă. Nu era nici jumătatea zilei, dar agentul dăduse deja nouă amenzi, toate celor care au intrat în parcarea primăriei pe interzis. Pe cei care opreau mașinile pe te miri unde, îi ruga să le mute. De apreciat atitudinea sa. Dar ce să mai facă atunci când legea nu ajută?

Un bărbat în toată firea (video și foto) a blocat timp de zeci de minute traficul în zona dintre Filarmonică, Primărie și Curtea de Apel, s-a dus spre ieșire pe sensul unic, a dat cu spatele înapoi în parcare (!!!) și s-a postat în zona gheretei Poliției Locale Cum nu se putea mai rău. A încercat în disperare agentul să-i explice că nu are voie acolo, nu a avut cu cine să se înțelegă. Și nici amendă nu i-a putut da pentru că legea, minunată cum e, spune că, dacă șoferul rămâne în mașină nu poate fi amendat! Doamne ce…români suntem!!! Imaginile video sunt relevante.

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.
Powered by VA Labs