Facturile la gaze pentru clienţii GDF Suez nu se mai pot plăti la Poştă. Vezi ce variante îţi mai rămân. Compania franceză nu se mai foloseşte de oficiile Poştei Române, pentru că aceasta ar fi încălcat obligaţiile contractuale. Pentru plata gazelor rămân mai multe variante, pe care le puteţi afla în text.
Clienţii furnizorului de gaze GDF Suez Romania (ENGIE) nu îşi vor mai putea plăti facturile la gaze în oficiile Poştei Române, potrivit unei adrese trimisă acestora de către companie. Francezii au întrerupt contractul cu Poşta din cauza „neonorării obligaţiilor contractuale de către aceasta instituţie. Prin urmare, pentru abonaţii din Bucureşti, Braşov, Gorj, Covasna, Ilfov, Ialomiţa, Tulcea şi Giurgiu rămân la dispoziţie doar ghişeele bancare şi oficiile PayPoint, Payzone, Rompay, QIWI sau ZebraPay sau plata online a facturii.
„Încetarea acestei relaţii de colaborare nu afectează în niciun fel clienţii GDF SUEZ Energy Romania care a adoptat marca ENGIE, aceştia având la dispoziţie 13.OOO de puncte de plată unde pot plăti numerar factura de gaze naturale cât şi modalităţi online cum ar fi aplicaţia mobilă engiemobile.ro, viramentul bancar sau debitul direct prin Agenţia online şi nici transmiterea facturilor catre clienţii nostri”, spun reprezentanţii GDF Suez. Potrivit acestora, dacă totuşi un client vrea neapărat să plătească factura la Poştă, o poate face, dar nu gratuit ca până în prezent, ci în urma plăţii unei taxe la faţa locului.
Deşi întrebaţi, reprezentanţii GDF Suez nu au precizat care au fost obligaţiile contractuale încălcate de Poşta Română.
GDF Suez este furnizorul de gaze în regim reglementat pentru jumătatea de sud a României. Compania deserveşte circa 1,4 milioane de clienţi.
sursa:ECONOMICA.net
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp