Potop în Argeș. Debite record la Arefu și Căpățâneni!

19
potop, ploi, inundatii, arges

Precipitațiile căzute în bazinul hidrografic Argeș – Vedea au dus la creșterea debitelor și nivelurilor apei pe majoritatea cursurilor de râu cadastrate. La 43 din cele 61 de stații hidrometrice monitorizate de Administrația Bazinală de Apă Argeș-Vedea se constată tendința de creștere a nivelului apei.  În intervalul 27-29 septembrie,  pe teritoriul județului Argeș au fost înregistrate precipitații însemnate cantitativ, între 43 l/mp, la Slobozia și 130 l/mp la Arefu și Căpățâneni. La Curtea de Argeș au căzut 107 l/mp, la Brădet 96 l/mp, la Mălureni și Voina 94 l/mp.  Cantitățile de apă căzute nu au dus la formarea de viituri semnificative, nivelul pe cursurile de apă aflate în administarea ABA Argeș-Vedea menținându-se sub cotele de apărare. Astăzi, în principalele lacuri de acumulare din bazinul hidrografic Argeș este stocat un volum de apă de: 750,71 milioane mc, reprezentând  74.0 % din capaciatea de retenție.  Ieri, la ora 12.00, în conformitate cu prevederile Regulamentului de exploatare în vigoare, pentru evitarea colmatării lacului de acumulare Pitești, s-a dispus golirea controlată a acestuia, volumele de apă fiind preluate, fără probleme, de acumularea Golești situată în aval. 

Atenționarea Hidrologică – COD GALBEN, ce prevede creșteri de debite și niveluri cu posibile depășiri ale Cotelor de Atenție în bazinul hidrografic superior al râului Argeș,  rămâne valabilă până astăzi, 29 septembrie, ora 16.00. Serviciile de specialitate ale Administrației Bazinale de Apă Argeș-Vedea monitorizează permanent evoluția fenomenelor hidrologice pe toate cursurile de râu și în lacurile de acumulare.