Investeşte în oameni !
Proiect cofinanţat din FONDUL SOCIAL EUROPEAN prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013 Axa prioritară nr. 2 „Corelarea învăţării pe tot parcursul vieţii cu piaţa muncii” Domeniul major de intervenţie 2.1. “Tranziţia de la şcoală la viaţa activă” Numărul de identificare al contractului: POSDRU/189/2.1/G/156341 Titlul proiectului: „Practica – primul pas în carieră!”
ANUNȚ
Pitești, 24.07.2015 UNIVERSITATEA DIN PITEȘTI, CU SEDIUL ÎN Pitești, str. Târgu din Vale, nr. 1, jud. Argeș, cod poștal 110040, derulează începând cu data de 01.07.2015, proiectul ”Practica – primul pas în carieră!”, cofinanțat prin Fondul Social European prin Programul Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 ”Investește în Oameni!”, contract POSDRU/189/2.1/G/156341. Valoarea totală a proiectului este de 1.476.190,50 lei, din care asistența financiară nerambursabilă este de 1.446.666,69 lei. Proiectul se implementează la sediul Facultății de Științe Economice a Universității din Pitești situat în b-dul Republicii nr. 71, Corp C, 110014-Pitești, Argeș, pe o durată de 6 luni.
Obiectivul principal al proiectului este creșterea gradului de orientare profresională, activarea, flexibilizarea și compatibilizarea cunoștințelor teoretice dobândite de studenții înmatriculați în sistemul național de învățământ de la specializări cu profil economic și educațional, din cadrul Universității din Pitești, cu cerințele și nevoile activității profesionale viitoare (prin metode integrate și inovatoare), ca o primă etapă în dezvoltarea carierei, în vederea îmbunătățirii șanselor de inserție ulterioară a acestora pe piața muncii.
Detalii suplimentare puteți obține de la: Prof. univ. dr. Mihaela DIACONU Manager proiect
Tel. : 0787 – 821.567, e-mail: [email protected]
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp