ULTIMĂ
ORĂ

Prefectul Emanuel Soare, întâlnire cu producătorii agricoli! Află ce decizii s-au luat!

În această dimineață, prefectul Emanuel Soare a avut o întâlnire cu reprezentanții producătorilor agricoli care își comercializează marfa în piețele din Pitești.
S-au purtat discuții punctuale pe problemele semnalate de către producătorii agricoli, s-au analizat soluțiile propuse ieri în ședința susținută de prefect cu reprezentanții primăriilor care au în subordine piețe agroalimentare și s-au identificat soluții individualizate pentru fiecare sector comercial în parte (legume si fructe, lactate, carne).

Comercianții au agreat soluțiile identificate pentru ca activitatea lor să poată continua, iar prefectul i-a asigurat că acestea vor fi implementate în cel mai scurt timp. Piețele urmează să fie reorganizate astfel încât activitățile comerciale să se desfășoare în spații deschise conform prevederilor HG 935/05.11.2020. Totodată, prefectul Emanuel Soare le-a garantat acestora că nu își vor pierde standurile, ba chiar au fost identificate posibilități prin care să se poată crește numărul de standuri în piețele nou organizate.

Prefectul a transmis o circulară către  primăriile care au în subordine piețe agroalimentare, sau au autorizat asemenea activități private, în care le solicită acestora să ia de îndată măsuri pentru a asigura condiții corespunzătoare pentru comercianții agricoli, cum ar fi montarea de corturi sau alte structuri care să asigure un acoperiș deasupra locului în care producătorul își expune produsele, asigurarea accesului la curent electric, asigurarea unor surse de încălzire, etc.

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.