Unele dintre cele mai importante proiecte din cadrul “Planului Național de Investiții și Relansare Economică” vor fi aplicate în județul Argeș.
Președintele PNL Argeș, Adrian Miuțescu va participa astăzi, de la ora 18.00, la Clubul Diplomatic, la evenimentul de lansare a “Planului Național de Investiții și Relansare Economică”, la invitația prim-ministrului Ludovc Orban. Un puternic susținător al planului de relansare economică, Președintele României, Klaus Iohannis va participa, de asemenea, la eveniment.
Planul cuprinde măsuri precum credite pentru investiţii care se adresează companiilor mari din România şi sunt garantate de stat, subvenţionarea unei părţi din salariul angajaţilor care revin la lucru, înfiinţarea unui fond suveran de investiţii și investiţii publice masive. “După prezentarea programului economic, obiectivul nostru este ca, în maxim o lună de zile, să adoptăm toate actele normative necesare pentru implementarea măsurilor din program”, a declarat premierul.
Prin punerea în aplicare a “Planului Național de Investiții și Relansare Economică” vor fi urgentate proiectele majore ale județului Argeș, precum:
În data de 1 iunie, premierul Ludovic Orban a anunțat că Guvernul pregătește un plan de relansare a economiei, trei zile mai târziu, solicitând ministerelor să lucreze pentru definitivarea actelor normative din pachetul de relansare economică.
“Planului Național de Investiții și Relansare Economică reprezintă momentul de restart al economiei naționale, Executivul urmând să își îndrepte strategia investițională spre domenii importante, multe dintre ele vizând județul Argeș. Ieri, premierul Ludovic Orban afirma la vizitarea Drumului Expres Craiova-Pitești că, pentru guvern, investițiile în infrastructură reprezintă un pilon fundamental al modernizării și relansării economiei naționale, pentru că prioritatea României este modernizarea prin investiții, fie în transport, energie, sănătate, comunicații, educație și agricultură”, a declarat președintele PNL Argeș, Adrian Miuțescu.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp