ULTIMĂ
ORĂ

Prietenia generalilor naște bani. Arhiepiscopia cerșește teren de la Nicolescu

Constantin Nicolescu nu a putut să înduplece consilierii județeni în ultima ședință a Consiliului din acest an pentru a vota în favoarea unei cereri făcute de IPS Calinic, prin care Biserica „Sfântul Pantelimon”, aflată lângă Spitalul Județean, să primească gratuit un teren de aproximativ trei hectare. Proiectul a fost retras după ordinea de zi și s-a luat decizia ca în ședințele următoare să fie reintrodus, astfel încât președintele CJ Argeș să poată convinge două treimi din consilierii locali pentru a putea trece.

Decizia C.J. interzice construirea de noi anexe

Parohia Sf. Pantelimon a primit în anul 2007, în urma deciziei Consiliului Județean nr. 165/19.12.2007, un teren în suprafață de trei sute de metri pătrați pentru construirea bisericii. Ulterior, conform consilierului județean Iulian Prunaru, preotul a continuat construirea de două anexe fără a autorizațiile necesare. Președintele PNȚ Argeș a mai spus că „decizia prin care biserica de lângă Spital a primit terenul stipulează faptul că nu au dreptul de a se extinde și astfel au încălcat legea. Normal acum ar fi să le dărâme toate clădirile care nu au autorizație”.

Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului a cerut la sfârșitul acestui an o suprafață de 2625,59 metrii pătrați din Parcul Spitalului Județean Argeș pentru construirea unui altar de vară, o capelă mortuară, lumânărar şi cantină socială, precum şi un gard de trei metri înălțime cu porţi de acces la limita Aleea pietonală. Proiectul nu a putut fi votat favorabil din cauza consilierilor județeni din opoziție, precum Iulian Prunaru și Mihai Cocaină care s-au opus vehement cedării terenului. În acel moment, Nicolescu a luat decizia de a retrage proiectul de pe ordinea de zi pentru a nu fi respins definitiv pentru faptul că nu întrunea numărul de voturi necesar. Un punct de vedere oficial de la Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului nu a putut fi luat din cauza faptului că reprezentanții instituției nu au putut fi contactați.

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.
Powered by
ns.fm