Prima vacanţă fără teme pentru elevi. Află ce riscă profesorii care nu respectă ordinul primit de la minister

DISTRIBUIȚI

Ultima zi de şcoală. Vacanţa intersemestrială care va începe pe data de mâine,6 februarie, va fi prima vacanţă fără teme pentru elevi. Profesorii care nu vor respecta acest lucru vor fi sancţionaţi drastic, de la scăderea salariului până la excluderea din învățământ. Cu toate că Ministrul Educaţiei le-a interzis profesorilor ca în vacanțe să de teme elevilor, în vacanţa de iarnă elevii au primit teme, majoritatea profesorilor ignorând ordinul primit de la minister. Pentru a evita să se întâmple acelaşi lucru, cei din conducerea inspectoratelor județene vor verifica de această dată prin sondaj dacă profesorii au respectat decizia ministerului.
”Vom lua prin sondaj mai multe școli din județe și îi vom întreba pe elevi dacă au avut de făcut teme în săptămâna de vacanță. Acolo unde vom constata că nu s-a respectat ordinul vom lua măsuri drastice, mergând de la scăderea salariului până la excluderea din învățământ. Copii trebuie să se bucure de vacanță, nu să stea cu nasul în carte, așa cum s-a întâmplat în vacanța de Crăciun, când mulți profesori le-au dat teme de făcut nerespectând ordinul ministrului”, au declarat surse din Ministerul Educației, citate de Romaniatv.net. Ordinul ministrului, emis încă de anul trecut mai prevede că temele pentru acasă sunt pentru cel mult două ore, la toate disciplinele, iar în vacanţa elevilor din ciclurile primar şi gimnazial sunt excluse temele pentru acasă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here