Primar PSD: „În România au mai rămas doar bătrânii, beţivii şi puturoşii”

DISTRIBUIȚI
voicu micesti2

Natalia Intotero, ministrul pentru Românii de Pretutindeni, a avut o întâlnire cu scântei, marţi, la Consiliul Judeţean Argeş, cu mai mulţi primari din judeţ. Cel mai vocal a fost Dumitru Voicu, edilul comunei argeşene Miceşti, aflată la 12 kilometri de Piteşti.

Ministrul Natalia Intotero a venit la Piteşti pentru a le transmite primarilor mai multe informaţii legate de riscurile la care se supun românii care pleacă să muncească peste hotare fără să se informeze. Discuţia a derapat însă spre alte teme. „În România au mai rămas doar bătrânii, beţivii şi puturoşii”, a declarat, la întâlnire, primarul Dumitru Voicu (PSD). A continuat apoi, spunând: „Imaginea negativă a României nu e făcută de românii care au plecat la muncă în străinătate, ci de românii de aici, care primesc bani din străinătate ca să ne denigreze ţara”.

Dumitru Voicu este primar la Miceşti din 1992. În mai 2015, primarul de la Miceşti a băgat în spital un poliţist local. Primarul a dat cu maşina peste agentul Poliţiei Locale Piteşti, când acesta i-a arătat că a intrat pe interzis. În urma impactului, agentul Cristian Bădiţă s-a ales cu piciorul rupt.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here