DISTRIBUIȚI

Aproximativ 200 de persoane fără adăpost au apelat începând din noaptea de 25 februarie de serviciile de asistență socială asigurate de Primăria municipiului Pitești prin cele două adăposturi (din cartierele Găvana și Nord), unde au primit hrană caldă, cazare, haine, îngrijiri medicale, etc.

În cadrul Direcţiei de Asistenţă Socială funcţionează Serviciul de Asistenţă Comunitară, care are în subordine două adăposturi de noapte pentru oamenii străzii. Adăpostul pe timp de noapte ”Speranţa” este situat în Găvana III la parterul blocului M5a, are o capacitate de 12 paturi și este destinat persoanelor de sex feminin. De asemenea, în zona Nord este deschis un alt adăpost cu regim de urgență situat în B-dul General Magheru – PT 204, în apropiata vecinătate a blocurilor L2-L4 cu o capacitate  de 24 de locuri  și care este destinat persoanelor de sex masculin.

Având în vedere fenomenele meteorologice extreme din ultimele zile, toate persoanele care s-au prezentat la sediile celor două adăposturi au fost primite și au beneficiat de cazare, cazarmament, îmbrăcăminte, consult medical, hrană zilnică – asigurată prin protocol de colaborare cu Biserica Sf. Vineri. Cei mai mulți dintre beneficiari au apelat din proprie inițiativă la serviciile celor două adăposturi, dar au fost și cazuri în care a fost nevoie de intervenția agenților de la Poliția Locală.  Aceștia au patrulat pe timp de noapte și au identificat mai multe persoane  fără domiciliu pe care le-au găsit aproape înghețate și le-au condus la adăposturi. Acțiunea agenților va continua pe toată perioada în care este valabil avertismentul de ger.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here