prima-proinstal
Obiectiv de Argeș
Dacia Duster

Primăria Pitești se împrumută! Mihai Coteț: „Nu ni se spune despre ce obiective de investiții este vorba!”

Primăria Pitești vrea să se împrumute pentru finanțarea unor obiective de investiții! Nu se știe pentru ce proiecte sau cu ce sumă, a anunțat în urmă cu puțin timp Mihai Coteț, consilier local și președinte PNL Pitești.

CITEȘTE ȘI: PREMIERĂ! ANGAJAT AL PRIMĂRIEI PITEȘTI ȘI UN DEZVOLTATOR IMOBILIAR RISCĂ ANI GREI DE ÎNCHISOARE! BLOC CONSTRUIT ILEGAL!

Liberalul a anunțat printr-o postare pe pagina personală de Facebook că aleșii locali piteșteni  au fost convocați joi, 14 septembrie, pentru o discuție „privind posibilitatea contractării unui împrumut în vederea finanțării obiectivelor de investiții”. În schimb, nu există o listă cu proiectele care ar urma să fie finanțate din acest împrumut, astfe încât consilierii locali să aibă ocazia de a se consulta cu piteștenii și pentru a își exprima opinia în cadrul ședinței-fulger.

„Lipsa de transparență și de informare în chestiuni într-atât de importante ne ridică din start semne de întrebare”

„În stilul caracteristic, adică de pe-o zi pe alta, Primăria Pitești tocmai ne-a informat că mâine – joi, 14 septembrie -, la ora 15.00, ne invită la discuții ,,privind posibilitatea contractării unui împrumut în vederea finanțării obiectivelor de investiții”.

Nu ni se spune despre ce obiective de investiții este vorba ca să putem și noi, documentat, în cunoștință de cauză, să vă consultăm, să ne spunem opinia.

Lipsa de transparență și de informare în chestiuni într-atât de importante ne ridică din start semne de întrebare cu privire la motivele pentru care primarul vrea să se împrumute în numele piteștenilor.

Nu poți trata cu atâta ușurință o decizie într-atât de importantă, cu atât mai mult cu cât primarul însuși a declarat public că în mai multe rânduri habar nu a avut ce a votat sau ce a girat. Cu atât mai mult trebuie să ne asigurăm că, de data asta, are habar ce ne propune.

Oricând mi-aș da acordul, spre exemplu, pentru un împrumut cu ajutorul căruia să achiziționăm terenul de la Arpechim, să cream un parc industrial serios, să generăm noi locuri de muncă. Un astfel de împrumut ar aduce plus valoare și ar genera, în viitor, venituri la bugetul local și bunăstare pentru locuitori.

Nu mi-aș putea da girul, însă, pentru alte devize umflate la lucrările în curs, pentru a continua febra bordurilor care l-a cuprins pe primar, pentru alte semafoare, pentru alte arteziene și tichii de mărgăritar.

Ținem legătura! Vă informăm, în cursul zilei de mâine care sunt proiectele pentru care Don Primar vrea să împrumute orașul” a anunțat Mihai Coteț.

375923333 728329462640967 4973122234196911664 n 1024x472 1

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News sau pe Tik Tok

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv. Powered by VA Labs, Hosted by VA Host.