
Mihai Georgescu, primarul comunei Călinești, care este acuzat de folosirea abuzivă a funcției în scop sexual se poate întoarce în primărie, au decis judecătorii Tribunalului Argeș. Edilul a depus contestație după ce procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Topoloveni au decis să îl pună sub control judiciar și de a-i da interdicția de a mai intra în primărie, iar, astăzi, judecătorii argeșeni au considerat că Georgescu nu ar reprezenta niciun pericol printre angajații Primăriei Căinești.
În schimb, primarul Mihai Georgescu nu are voie să ia legătura cu tânăra pe care a hărțuit-o sexual sau cu familia acesteia, dar și alte interdicții printre care prezentarea la Poliție la o anumită perioadă de timp sau ori de câte ori i se cere.
„În temeiul art. 425 indice 1 alin. 7 pct. 2 lit. a C.pr.pen rap. la art. 205 C.pr.pen., admite în parte contestaţia formulată de inculpatul GEORGESCU MIHAI împotriva încheierii din data de 12.07.2022, pronunţată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Judecătoriei Topoloveni, în dosarul nr. 2129/828/2022/a1.1, desfiinţează în parte încheierea atacată şi, rejudecând: În temeiul art. 215 alin. 8 teza I şi alin. 9 C.pr.pen. rap. la art. 215 alin. 2 lit. e) C.pr.pen., încetează obligaţia instituită în sarcina inculpatului prin Ordonan?a 603/P/2022 din data de 28.06.2022 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Topoloveni, respectiv obligația „de a nu exercita profesia, meseria sau să nu desfăşoare activitatea în exercitarea căreia a săvârşit infracţiunea, respectiv aceea de primar al comunei Călineşti”.
Menţine în rest încheierea contestată şi obligaţiile instituite în sarcina inculpatului. În baza art. 275 alin. 3 C.pr.pen., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în şedinţa camerei de consiliu, astăzi, 19.07.2022, la Tribunalul Argeş -Secţia Penală” se arată în decizia judecătorilor.
Reamintim faptul că edilul localității s-a aflat după gratii pentru 24 de ore și ulterior pus sub control judiciar pentru suspiciune de abuz în funcție și hărțuire sexuală după ce a izbucnit un adevărat scandal în urma apariției în spațiul public a unor înregistrări din care reieșea cum edilul localității Călinești negocia termenii angajării unei tinere în schimbul oferirii de favoruri sexuale.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
