prima-proinstal
Obiectiv de Argeș

Primarul Gentea-anunț de ultim moment despre lucrările de pe Dumbravei! Când vor fi finalizate?

Primarul Gentea-anunț de ultim moment despre lucrările de pe Dumbravei! Când vor fi finalizate?

Primarul Cristian Gentea a anunțat, în urmă cu puțin timp, care este stadiul lucrărilor de pe strada Dumbravei. Edilul a precizat că știe că este un disconfort pentru circulația rutieră, însă nu putem să avem o infrastructură bună, dacă nu facem investiții.

CITEȘTE ȘI: Doliu imens în învățământul argeșean! O cunoscută profesoară a murit subit la doar 47 ani! 

De asemenea, primarul Gentea a precizat că lucrările nu puteau fi amânate până în vară, așa cum comercianții din zonă și-ar fi dorit, deoarece acum sunt avizele date, există fondurile necesare, iar în vară vor începe alte lucrări similare, ample, în alte zone centrale iar șantierele nu puteau fi suprapuse tocmai pentru a nu bloca traficul rutier.

„Lucrările sunt în plină desfășurare pe strada Dumbravei! Știm că este un disconfort pentru circulația rutieră, însă NU putem să avem o infrastructură bună, dacă nu facem investiții!

Utilajele și echipele constructorului lucrează pentru înlocuirea, în același timp, a conductelor de apă – vechi de aproape o jumătate de secol – și a celor 50 de branșamente ale riveranilor! Adâncimea la care se fac săpături pentru a se lucra este de 2 metri și se lucrează, simultan, din ambele sensuri ale străzii Dumbravei.

Foarte important este faptul că se lucrează cu responsabilitate, în condiții dificile, pentru a nu se sista furnizarea apei în perimetru și în cartierul Trivale decât în momentul conectării finale și al integrării noii conducte în rețea!

De ce acum? Pentru că acum sunt avizele date, există fondurile necesare, iar în vară vor începe alte lucrări similare, ample, în alte zone centrale! Șantierele nu puteau fi suprapuse tocmai pentru a nu bloca traficul rutier. Lucrările sunt în grafic, facem tot posibilul să le încheiem cât mai curând!”, transmite primarul Cristian Gentea.

Reamintim faptul că traficul a fost închis pe strada Dumbravei în acest weekend, lucrările au demarat luni, 20 ianuarie iar constructorul prognozează că vor fi finalizate în aproximativ trei luni.

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.
Powered by VA Labs