ULTIMĂ
ORĂ

Primarul Liviu Țâroiu refuză să mai participe la evenimentele publice!

Ups! Ce ne facem, Liviu Țâroiu refuză să mai participe la evenimentele publice după ce a devenit peste noapte vedetă națională. Reamintim faptul că acesta a produs un accident rutier în Câmpulung, fiind găsit sub aburii alcoolului la volan. În urma acestei peripeții s-a ales cu dosar penal.

Nu este prima abatere a primarului Liviu Țâroiu. La sfârșitului anului 2019 a intrat cu mașina într-o barieră de cale ferată, se pare tot sub influența băuturilor alcoolice. De ceva timp și-a făcut un obicei să își petreacă serile după program la un local public din Câmpulung și să se urce apoi la volan după ce a consumat băuturi alcoolice.

Numai că acum nu mai are permis, iar pe numele său a fost deschis un dosar penal. Să revenim la oile noastre primarul Liviu Țâroiu nu a participat la ceremonia de depunere a jurământului soldaților profesioniști care a avut loc sâmbătă la Centrul de Pregătire și Perfecționare CBRN Muscel. A preferat să îl trimită pe viceprimarul Mărgărin Bidaru în locul lui.

Probabil așteaptă ca locuitorii orașului să uite de incident pentru că nu are niciun  gând să își dea demisia de la primărie sau să renunțe la un nou mandat.

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.