ULTIMĂ
ORĂ

Proaspătul director de la SCM se joacă cu nervii galeriilor sportive

Să facem cunoștință cu domnul Dragoș Șerban, fost profesor de sport, dar cu o mașină marca Skoda la purtător (cam ultimul model, fie vorba între noi), care este noul director al SCM Pitești. Tânăr și fost membru PP-DD, acesta spune că are multe planuri pentru SCM, doar că nu-și amintește decât două: realizarea și îmbunătățirea obiectivelor, precum și promovarea sportului de masă. E drept că în privința ultimei părți nu a specificat dacă este vorba despre tenisul de masă, șahul sau tablele (care se joacă tot la masă), sau s-a referit la tipurile de sport ce se joacă în echipă. În fine, trecem peste aceste amănunte care ar fi dat bine în fața publicului dacă le-am fi auzit chiar din gura noului director al CSM, pentru că ar fi arătat poporului că noua poziție și-a câștigat-o pe propriile cunoștințe și nu pe ale altora. Și, pentru că tot a venit vorba, se tot aude în ultima vreme că acest Dragoș Șerban a primit noua funcție pentru că este agreat politic de o parte a PSD-ului din Argeș. Desigur, el nu recunoaște acest lucru, dedicându-se trup și suflet numai laturii administrative în care a fost băgat, spunând că nu mai este preocupat să intre într-un alt partid. Însă, tot el a afirmat că a căpătat destulă experiență politică la PP-DD și că poate va exista, în viitor, o variantă de a se înscrie în vreun partid. Și care o fi acela? Mănăstire într-un picior, ghici PSD ce e?

 

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.