Procesul lui Liviu Dragnea pe repede înainte. Pe 8 ocombrie se va prezenta din nou în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție în Dosarul angajărilor ilegale

DISTRIBUIȚI

Pe 8 ocombrie se va prezenta din nou în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție în Dosarul angajărilor ilegale de la CJ Teleorman.

Se vor judeca recursurile inițiate atât de DNA și de Liviu Dragnea.

Pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare cu executare pentru instigare la abuz în serviciu a fost contopită cu pedeapsa de 2 ani cu suspendare primită în dosarul „Referendumul”.

Instanţa a anulat suspendarea executării din dosarul „Referendumul”, rezultând o pedeapsă finală de 3 ani şi 6 luni cu executare.

Decizia de condamnare a fost luată de doi dintre cei trei judecători ai completului. Al treilea a votat pentru achitare.

Pe de altă parte, Dragnea a fost achitat pentru acuzaţia de instigare la fals intelectual.

Conform DNA, Dragnea a intervenit pentru menţinerea în funcţie şi plata drepturilor salariale pentru două angajate de la DGASPC Teleorman, deşi ştia că acestea lucrau de fapt în cadrul Organizaţiei PSD Teleorman.

În decembrie 2013, procurorii au înregistrat o sesizare din oficiu cu privire la faptul că Floarea Alesu, director executiv al DGASPC Teleorman, în schimbul unor foloase necuvenite, proceda la menţinerea ilegală în posturi a două angajate de la DGASPC Teleorman, Adriana Botorogeanu şi Anisa Niculina Stoica.

Potrivit procurorilor, cele două angajate nu s-au prezentat la serviciu şi nici nu au prestat vreuna dintre activităţile înscrise în contractul lor muncă semnat cu DGASPC Teleorman, desfăşurându-şi de fapt activitatea la sediul Organizaţiei PSD Teleorman.

DNA susţine că, în calitate de preşedinte al CJ Teleorman, Liviu Dragnea coordona şi controla activitatea DGASPC Teleorman, instituţie în cadrul căreia au fost încadrate Adriana Botorogeanu şi Anisa Niculina Stoica.

Procurorii afirmă că Liviu Dragnea a determinat-o pe Anisa Niculina Stoica să se angajeze şi să fie remunerată în cadrul DGASPC Teleorman.

Dragnea mai este acuzat că a contribuit, prin influenţa pe care o avea în calitate de preşedinte al CJ Teleorman, ca Adriana Botorogeanu şi Anisa Niculina Stoica să fie menţinute în funcţie la DGASPC Teleorman.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here