Programul “Prima Casă” ar putea fi sistat din 2016

5
prima_casa, banci, finantare

Programul “Prima Casă” ar putea fi sistat din 2016. Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a anunţat că va face o analiză, iar luna viitoare va decide dacă acesta poate continua sau nu. Şi viitorul programului „Prima maşină” este incert în contextul în care autorităţile schiţează în aceste zile bugetul pe anul viitor. Aproape 160 de mii de români au devenit proprietari de locuinţe cu ajutorul programului Prima Casă. Avansul de doar cinci la sută din preţul locuinţei şi dobânzile mai mici au făcut ca unii dezvoltatori imobiliari să vândă chiar şi 80 la sută din locuinţe prin acest program. Această femeie vrea să îşi cumpere un apartament cu trei camere tot prin prima casă. Sistarea programului „Prima Casă” ar duce la blocarea pieţei imobiliare, susţin dezvoltatorii. Mai mult, analiştii economici cred că ar trebui să scadă tarifele cu zece procente pentru a nu rămâne cu apartamentele nevândute. Autorităţile au alocat din 2009 şi până acum peste 3 miliarde de euro pentru programul prima casă.