ULTIMĂ
ORĂ

Proiectul sângeros al lui Ceaușescu, unde au murit peste 400 de oameni, din nou deschis circulației!

Proiectul sângeros al lui Ceaușescu, unde au murit peste 400 de oameni, din nou deschis circulației!

După aproape 20 de ani în care a fost abandonat și lăsat pradă naturii, „Drumul Oaselor” — DJ 676 E — a fost redeschis! Șoseaua bântuită de amintirea a peste 400 de vieți pierdute în construcția ei leagă orașul minier Berbești de comuna Popești și scurtează cu peste 35 de kilometri distanța față de Râmnicu Vâlcea.

CITEȘTE ȘI: Acum! S-a decis! Reguli noi pentru permisul de conducere!

Revenirea Drumului Oaselor

Consiliul Județean Vâlcea a investit fonduri serioase pentru a readuce la viață segmentul dintre Berbești și Copăceni. Drumul, supranumit cândva „șoseaua morții”, este acum asfaltat, are șanțuri betonate pentru scurgerea apelor, podețe noi și marcaje rutiere.

„De acum înainte, atât localnicii, cât și cei care traversează zona vor circula în condiții de confort și siguranță”, a anunțat mândru Constantin Rădulescu, șeful Consiliului Județean Vâlcea.

Încă nu e totul roz

Totuși, pericolele nu au fost complet eliminate: există trei zone unde drumul riscă să se surpe. Deocamdată, șoferii sunt obligați să reducă viteza, iar autoritățile încearcă să găsească finanțare pentru reparații suplimentare.

Planuri de viitor

Modernizarea va continua și pe tronsonul dintre Copăceni și Popești, dacă bugetul va permite. Scopul: transformarea Drumului Oaselor într-o rută sigură de la un capăt la altul.

Un drum construit cu sânge și suferință

Construit în anii ’70, în plin regim comunist, DJ 676 E a costat viața a peste 400 de oameni: muncitori civili, deținuți, soldați în termen și tineri UTC-iști. Legendele locale, încă vii, spun că unii dintre ei au fost îngropați chiar în fundația drumului, ceea ce a adus șoselei porecla înfiorătoare de „Drumul Oaselor”.

În 2005, drumul s-a închis după ce porțiuni întregi s-au prăbușit. Astăzi, după două decenii, „fantoma” Drumului Oaselor a fost adusă înapoi la viață.

Proiectul sângeros al lui Ceaușescu, unde au murit peste 400 de oameni, din nou deschis circulației!

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.