Guvernul „Vom face, vom drege” dă mari emoții antreprenorilor: suntem pe 24 iunie, iar OUG de amânare a plății taxelor cu noua dată încă nu a fost publicată în Monitorul Oficial!
Concret, a trecut o săptămână de când a fost adoptată o Ordonanță de Urgență care, printre alte măsuri, spune că firmele pot amâna plata taxelor până pe 25 octombrie.
Numai că OUG încă nu se află în Monitorul oficial. Deci, nu se aplică până la publicare!
Practic ar trebui să se prelungească perioada până la care nu se calculează și nu se datorează dobânzi și penalități de întârziere pentru obligațiile fiscale care au devenit scadente după data de 21 martie 2020.
De asemenea, conform proiectului, nu s-ar mai calcula și datora dobânzi și penalități pentru plata cu întârziere a ratelor din graficele de eșalonare.
Același termen din proiect este și pentru suspendarea executărilor silite.
Antreprenorii s-au mai „fript” cu acest Guvern: Ministerul a anunțat că se amână termenul de depunere a declarațiilor fiscale de la 25 martie 2020 până la data de 25 aprilie 2020. În final, nu s-a mai adoptat această modificare.
Iată o nouă dovadă că guvernanților nu le pasă de mediul de afaceri și de nevoia urgentă de măsuri concrete care să ajute economia țării! Firmele de partid să trăiască!
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp