PSD Argeș: „Sunt deja un milion de șomeri”

„Ieri seară am văzut încă o dată, ca o poză face cât o mie de cuvinte. Poza pe care, din greșeală, un oficial al Guvernului a scăpat-o în spațiul public ne-a arătat adevărata față a guvernanților noștri. Imaginea cu cei care ne conduc este, pentru oamenii obisnuiți, de neimaginat. Este incredibil să vezi că, în timp ce au dat amenzi de sute de milioane pentru nerespectarea prevederilor legale privind măsurile pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei, ei calcă în picioare aceste reguli fără nicio emoție. Mai mult decât atât, își mai și trimit poze între ei pentru a se lăuda cu cheful pe care l-au încropit chiar în sediul Guvernului.

Așa se ocupă ei de problemele țării! Au îndatorat țara peste măsură (în doar 7 luni, PNL s-a împrumutat cât PSD în cei 3 ani de guvernare!);

Sute de mii de firme au intrat în faliment!

Au primit credite doar 1,5% dintre IMM-urile care au cerut sprijinul guvernului.

Sunt deja un milion de șomeri;

Distribuie prietenilor

Salariile în mediul privat se reduc;

Prețurile au crescut și urmează noi scumpiri – de la 1 iulie se liberalizează utilitățile – puterea de cumpărare scade constant;

Creșterea punctul de pensie cu 40% și dublarea alocațiilor sunt incerte;

Iar în tot acest timp, ei stau relaxați, fumează țigări bune, beau băuturi scumpe și își trimit poze unii altora pentru a se lăuda cu huzurul în care trăiesc.

Zilele trecute, printr-un comunicat penibil – așa cum ne-au obișnuit deja – liberalii argeșeni criticau niște așa-zise “miștouri” pe care li se părea lor că le-au văzut în declarațiile politice ale PSD Argeș. Nu, domnilor liberali, după cum puteți vedea, nu la noi sunt miștourile! Miștoul este politica de guvernare a șefilor dumneavoastră!

Miștoul, aroganța și nesimțirea maximă sunt reprezintate de faptul că ați amendat 300.000 de oameni (dintre care 100.000 de pensionari) pentru nerespectarea regulilor impuse prin ordonanțele pe care le-ați emis și semnat în timp ce dumneavoastră încropiți chefuri (în frunte cu președintele partidului care, din nefericire, este șiprim-ministru) prin cele mai importante birouri ale țării!” a transmis PSD Argeș printr-un comunicat remis către Obiectiv de Argeș.