Automatele de bilete cu o singură călătorie dau bătăi de cap piteștenilor care folosesc transportul în comun, mai ales atunci când aparatele sunt defecte. Dacă ai 2 lei în buzunar și nimerești un astfel de automat care nu funcționează, ești pus în dilemă: să pleci pe jos sau să riști și să te urci în autobuz. Însă, automatele de bilete sunt avantajoase pentru societatea de transport, Publitrans. Conform spuselor directorului Manuel Rotaru, acestea au fost amplasate pentru a reduce efectele fenomenului de plasare a biletelor perforate între călătorii care coboară din autobuz și cei care se urcă.
Se vrea anihilarea fenomenului de „pasăre a biletului”
Acest sistem de automate cu bilete nu prea este favorabil pentru călători și asta întrucât biletele cu o singură călătorie pot fi procurate numai de aici, pe când cele cu două călătorii, doar de la ghișeu. Nici unul nici altul nu dețin ambele tipuri de bilete, așa că dacă nu ai în buzunar suma corespunzătoare de bani, mai bine renunți la călătorie sau riști să iei amendă de la controlori. Necazul e că defectarea automatelor nu este raportată imediat pentru ca acestea să poată fi reparate într-un timp relativ scurt. Din aceste motive, directorul Publitrans recunoaște că nici el nu este de acord cu acest sistem de automate însă, așa după cum afirmă, a reprezentat singura modalitate de a mai înjumătăți din efectul produs de pasăre a biletului compostat: „Nu pot băga bilete cu o singură călătorie și la ghișeu pentru că asta ar însemna să concurez automatele. Însă biletele cu două călătorii se dau din mână în mână iar eu vreau să anihilez aceste fenomen. Prin introducerea biletelor cu o singură călătorie am înjumătățit acest fenomen deoarece nimeni nu va da mai departe un bilet cu două călătorii care a fost compostat doar odată” a declarat Rotaru.
Cardul va avea și o secțiune de portofel electronic
Pentru o și mai bună funcționare a sistemului de transport în comun, dar și pentru creșterea încasărilor și eliminarea fenomenului de călătorie fără bilet, conducerea Publitrans a decis să introducă și în Pitești, sistemul de e-ticketing. După modelul societăților de transport în comun din Cluj, Timișoara, București, Iași și Brașov, piteștenii vor putea călători în baza unui card care va avea calitatea de portofel electronic. Mai exact, acesta va putea fi încărcat cu o suma de bani pe care o dorește posesorul, iar odată urcat în autobuz, își va scana cardul pentru călătoria efectuată. Acesta va cuprinde chiar și abonamentele pe o linie de autobuz, iar dacă posesorul respectivului card călătorește pe o altă linie, atunci va trebui să își valideze călătoria. „Acum trei săptămâni am terminat licitația pentru consultanță în vederea implementării acestui sistem. Va plăti BERD-ul. Câștigătoare este o firmă din afară. Vor fi implementate puncte de încărcare a acestor carduri care vor fi personalizate. Noi o să dăm mai multe variante ale acestui sistem către Consiliul Local iar ei o vor alege pe cea mai bună. Nu voi renunța însă nici la biletele de autobuz” a mai precizat Manuel Rotaru. Odată introduse aceste carduri, controlorii vor fi și ei dotați cu scanere pentru verificare, iar pe autobuze se vor monta calculatoare de bord care vor ține evidența călătoriilor dar și a controlorilor.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp