Puciștii nu se lasă! Fost consilier local PNL, acuzații fără precedent 

DISTRIBUIȚI

Un fost consilier local PNL aduce acuzații la adresa conducerii PNL Argeș după dizolvarea Biroului Politic Municipal al PNL Pitești. Tiberiu Avrămescu a postat pe pagina personală că Miutescu a luat decizia de a demite conducerea liberalilor piteșteni fără a face o evaluare a activității.

Realitatea este însă alata. Activitatea PNL Pitești nu a existat, excepție făcând câteva liveuri pe Facebook, făcute la o ora când nu se uita nimeni.

Timp de un an și jumătate nu a existat nicio conferință de presă, iar fostul președinte, Radu Perianu și-a făcut apariția de vreo două ori în spațiul public. Mai în glumă, mai în serios, jurnaliștii se întâlneau mai des pe strada cu Perianu decât într-un cadru oficial. 

„Lupta dintre președintele PNL Arges și organizația PNL Pitești se ascute. Este clar că e vorba de o „vendetta” împotriva președintelui Radu Perianu, pentru că daca era altfel, evaluarea conducerii PNL Pitești începea cu activitatea consilierilor locali. Activitatea acestora este zero, posibil datorita incompetentei, posibil datorita unui blat cu PSD, probabil datorita ambelor variante. Ba mai mult decât atât, consilierii locali liberali au fost promovați în așa zisul birou interimar. Sa vrei sa înlocuiești un birou ales și un președinte legitim cu niste oameni care și-au dovedit incapacitatea de a avea proiecte și de a face imagine PNL mi se pare o dovadă de infantilism politic. I-am sugerat și eu, și alții, președintelui Perianu sa ceara biroului municipal retragerea sprijinului politic macar a consilierilor care siluiesc limba romana, dar nu a fost de acord, dorind să păstreze armonia în organizatie. Poate că a avut dreptate, principala calitate a lui Perianu fiind aceea că a știut să adune oamenii în jurul lui, să îi motiveze și să îi mobilizeze. Păcat însă că dorința de concordie este doar de o singură parte!” susține Avrămescu.