Municipiul Curtea de Argeș are de mulți ani probleme cu alimentarea cu apă, operatorul local, care aparține Consiliului Local, încăpând pe mâna unui director despotic și incompetent. Primarul Nicolae Diaconu a găsit de cuviință să scape de acest director și de societate, cu totul, fiind la un pas de a încheia un contract cu o societate tocmai din Constanța pentru a asigura alimentarea cu apă a orașului. Ilegalitățile și neregulile de la Aquaterm, societatea Primăriei, nu pot fi însă șterse cu buretele, indiferent de interesele de moment ale conducerii Primăriei.
Societatea a funcționat ilegal
Directorul Aquaterm Curtea de Argeș, Ion Bolovan, a întreținut, cu acordul tacit al primarului, o stare de lucruri profund ilegală la nivelul societății. Astfel, deși era societate pe acțiuni, Aquaterm nu a avut niciodată un Consiliu de Administrație, ba chiar nici măcar licență de funcționare! Cum în ultimul timp primarul Diaconu, sătul de reclamațiile cetățenilor, care s-au adresat chiar și DNA, s-a gândit să se spele pe mâini de tot de ceea ce a însemnat Aquaterm, vă vom prezenta neregulile pe care le-a girat de când este primar al orașului. Printr-un act de naivitate crasă, acesta a solicitat de curând directorului Aquaterm să-i prezinte licența de funcționare, printr-o adresă oficială. Primarul nu a primit însă răspuns din partea Aquaterm, motiv pentru care s-a adresat luna aceasta Autorității Naționale pentru Reglementarea Serviciilor Comunitare (ANRSC). Cei de la ANRSC au dat un răspuns, spunând clar că licenţa deţinută de către SC Aquaterm permite societăţii să presteze activitatea numai în baza unui contract de delegare a gestiunii serviciului. Contract care, însă, nu există. Pentru că, dacă ar fi existat, SC Aquaterm, ca titular al licenţei, ar fi fost obligată să solicite ANRSC, în termen de 60 zile de la intrarea în vigoare a contractului de delegare a gestiunii, acordarea unei noi licenţe. Mai mult, în şedinţa din 25 noiembrie 2014 s-a stabilit convocarea AGA de la Aquaterm, stabilindu-se și să se prezinte următoarele documente, solicitate de consilieri, pentru a fi dezbătute: fişele de fundamentare pentru creşterea tarifelor la serviciile de apă şi canal, respectiv anexele 2A şi 2B, contractul de management al directorului societăţii, respectarea criteriilor de performanţă stabilite pentru manager, documentaţia care a stat la baza emiterii licenţelor de operare apă-canal pentru Aquaterm, înfiinţarea Consiliului de Administraţie la Aquaterm și motivarea ANRSC pentru licenţa acordată Aquatermului, cu durata de valabilitate acordată pentru operare. Pasul următor trebuia să fie o analiză a situaţiei în cadrul Consiliului Local, ca urmare a propunerii primarului, în calitate de şef al serviciilor publice – în condiţiile stabilite de legile în vigoare. După cum se ştie, s-a convocat AGA de la Aquaterm în data de 26 martie, însă pe ordinea de zi a figurat doar analiza financiară a situaţiei societăţii şi nu ceea ce se stabilise în amintita şedinţă AGA din 25 noiembrie 2014, directorul Ion Bolovan refuzând astfel dialogul cu aleșii locali.
Directorul s-a îmbolnăvit când a aflat ce-i coace primarul
Înțelegând, într-un final, că primarul Diaconu nu-i mai este, dintr-odată, aliat, ci dușman, întorcând împotriva sa tocmai lucrurile pe care le tolerase ani de zile, directorul Aquaterm, Ion Bolovan, a suferit, se pare, un atac cerebral. Având acum grave probleme de sănătate, Bolovan nu a putut fi contactat telefonic. Soarta Aquaterm se pare că a fost decisă deja, deși Primăria putea încerca să îi eficientizeze activitatea și nu să aducă un operator tocmai din Constanța. Dacă Aquaterm avea licenţă legală şi contract de delegare a gestiunii, iar Studiul de Oportunitate întocmit în primărie evidenţia imposibilitatea obţinerii resurselor financiare necesare dotării tehnice şi optimizării serviciilor, în cazul în care se ajungea la un consens general, potrivit căruia singura şansă de atingere a obiectivului era aderarea la o ADI, mulți consilieri locali ar fi fost de acord. Dar unii consilieri, constatând că s-a manevrat pentru ocolirea licitaţiei, ca să se ajungă la delegarea directă a gestiunii şi implicit a serviciului unei ADI şi apoi unui alt operator, își pun acum mari semne de întrebare și nu riscă să voteze ca mai apoi să ajungă să dea cu subsemnatul.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp