Război în instanță între Prefectură și Consiliul Județean Argeș

6
prefectura arges

Instituția Prefectului, condusă de Mihai Oprescu, a atacat în contencios administrativ o hotărâre de Consiliu Județean dată în decembrie, anul trecut, pentru reprezentare juridică. Practic, prin intermediul acestei hotărâri, CJ poate să contracteze serviciile unor avocați pentru litigiile din instanță. Președintele CJ Argeș, Florin Tecău, spune că astfel de hotărâri s-au dat an de an, fiind ceva foarte uzitat. Nu înțelege însă reacția prefectului. “Mă surprinde că am fost atacat în contencios, ei au pierdut în primă instanță. Au fost achiziții publice, anul trecut am dat o astfel de hotărâre, de exemplu, pentru a avea avocați care să ne reprezinte în procesele cu romii din Costești, pentru șanțuri”, a declarat Tecău.