prima-proinstal
Obiectiv de Argeș

Războiul dintre Tudose și Dică continuă! Afaceristul: „Dacă ai fost un bun fotbalist, nu înseamnă că te pricepi la fotbal!”

Războiul mocnit între Viorel Tudose, sponsorul principal al FC Argeș și Nicolae Dică, fostul tehnician continuă chiar dacă banca tehnică a fost înlocuită, iar jucătorii au obținut o victorie cu noul antrenor Bogdan Andone. Omul de afaceri a lansat recent o serie de acuze susținând că Dică a fost un bun jucător, dar asta nu îl califică și pentru a fi un bun tehnician. De asemenea, acesta a mai spus că știa încă din vară că Dică „nu va face purici la FC Argeș”.

CITEȘTE ȘI: Claudiu Târziu, atac fără precedent la adresa lui George Simion! Război total în AUR! Scrisoarea care dinamitează partidul!

„Ar fi trebuit să fim sus, în față, pe primele două poziții, care duc automat în Liga 1, dar așa e în viață, toți greșim, e omenește, mergem înainte! E important să învățăm din greșeli, iar dacă nu o facem, se numește prostie! Sperăm că am învățat!

(…) Jucătorii, probabil având exemplul ratării promovării din sezonul trecut, au intrat cu teamă în acest sezon, iar primele rezultate s-au văzut. Sper că am trecut peste și revenim la normalitate. Să intrăm în play-off, iar apoi să atacăm promovarea.

Nu trebuia să intru în contre cu fostul antrenor, pentru că noi (n.r. – conducătorii) avem mereu dreptate. Ceea ce nu înțeleg unii, și fac o anumită paranteză, este faptul că dacă ai fost un bun fotbalist, nu înseamnă că te pricepi la fotbal și alții nu. Să tragi concluzii și să… înțeleg ce s-a întâmplat astă vară la Pitești, am fost de acord cu venirea respectivului, pentru binele Argeșului, dar eram ferm convins că nu va face purici la FC Argeș.

Rezultatele și… mă opresc aici! Noi avem un principiu, oamenii de principiu și de caracter: mergem înainte și lăsăm trecutul așa cum a fost. Dacă nu înțelegem greșelile, se numește prostie!”, a spus Viorel Tudose la Metropola TV.

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.
Powered by VA Labs