Regele Mihai, pentru ultima dată în Piteşti. Mii de piteşteni şi-au luat adio – Galerie foto/Video

DISTRIBUIȚI

Gara din Piteşti a devenit neîncăpătoare în această seară. Peste 4.000 de piteşteni, copii, adulţi şi bătrâni, au venit pentru a-şi lua adio de la Regele Mihai.

Trenul Regal a trecut prin Piteşti cu corpul neînsufleţit al ultimului monarh din Europa care a participat la cel de-al Doilea Război Mondial. Oamenii au început să se strângă încă de la 15.30, astfel încât la ora 16.00, gara a devenit neîncăpătoare. Pe parcursul următoarei ore, piteştenii deja nu mai aveau loc în gară, astfel încât s-au aşezat şi după pasarela din faţa Generalei Nr. 8. Piteştenii „s-au înarmat” cu drapele şi flori, astfel încât toată locaţia „emana” a unitate. Astăzi, piteştenii au uitat ceea ce înseamnă reivalităâile politice şi sociale şi şi-au luat adio de la Rege.

Cu o întârziere de aproximativ jumătate de oră, Trenul Regal a ajuns în Piteşti. Din acel moment, cei prezenţi au început să aplaude, să strige „Regele Mihai” sau „Monarhia salvează România”.

Pe tot parcursul trecerii trenului prin Piteşti,Custodele Coroanei, ASR Principesa Margareta a făcut cu mâna celor prezenţi, alături fiindu-i membrii familiei regale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here