prima-proinstal
Obiectiv de Argeș
Dacia Duster

REGINA MARIA inaugurează Clinica și Centrul de Imagistică Regina Maria Nord din Pitești!

REGINA MARIA inaugurează Clinica și Centrul de Imagistică Regina Maria Nord din Pitești!

Rețeaua de sănătate Regina Maria, lider în calitatea serviciilor medicale din România, anunță inaugurarea Clinicii și Centrului de Imagistică Regina Maria Nord din Pitești. Această nouă clinică reprezintă o extindere semnificativă a serviciilor Rețelei în orașul Pitești, prin achiziționarea Clinicii de Radiologie și Imagistică DioMedical, pe care rețeaua a integrat-o în noua locație.

“Deschiderea Clinicii și Centrului de Imagistică Regina Maria Nord reprezintă un moment important în evoluția noastră și în misiunea noastră de a oferi pacienților servicii medicale de cea mai înaltă calitate. Suntem dedicați continuării dezvoltării noastre și furnizării de soluții medicale de excepție pentru comunitatea din Pitești. Investiția în dotarea cu aparatură performantă a acestei clinici a însumat aproximativ 3 milioane de euro, subliniind angajamentul nostru de a utiliza cele mai moderne echipamente și tehnologii pentru diagnosticare și tratament.”, a declarat Dragoș Comănescu, Medic Specialist Radiologie și Imagistică Medicală, Director Business Unit Imaging în cadrul Regina Maria.

Clinica Regina Maria Nord reprezintă o extindere a portofoliului de servicii medicale de care Rețeaua dispune în Pitești, oferind o gamă largă de specialități medicale, inclusiv Radiologie-Imagistică Medicală, Neurologie, Neurochirurgie, ORL, Ortopedie și Urologie. Pacienții din Pitești vor beneficia de o experiență medicală completă și cuprinzătoare, având acces la investigații imagistice de cea mai înaltă calitate, servicii de laborator și consultații medicale în cabinete specializate. Clinica dispune de o echipă de medici cu experiență, pregătită să ofere cele mai bune soluții pentru sănătatea pacienților.

Un aspect notabil cu privire la dotarea Centrului de Imagistică Regina Maria Nord îl reprezintă prezența echipamentelor Siemens de ultimă generație, configurate cu software de inteligență artificială. Acestea sunt integrate în programele operaționale de calitate și siguranță a actului medical Regina Maria.

Clinica Regina Maria Nord este cea de-a 28-a unitate de imagistică din rețeaua Regina Maria, aceasta reprezentând un pas important în consolidarea poziției companiei ca lider în domeniul serviciilor de imagistică medicală din România.

Odată cu deschiderea acestei noi locații, Regina Maria își întărește angajamentul de a oferi servicii medicale inovatoare și de calitate în beneficiul pacienților din Pitesti și din regiune, prin continuarea programelor de investiție în tehnologie și în personal pentru a asigura cea mai bună îngrijire medicală pentru pacienți. Clinica dispune de 7 cabinete, un punct de recoltare și 17 specialități medicale.

Despre Rețeaua de Sănătate REGINA MARIA

Rețeaua de sănătate REGINA MARIA este lider în calitatea serviciilor medicale din România, fiind singurul operator care deține trei spitale cu acreditări internaționale. Prin cele 16 acreditări deținute – o performanță unică în Europa Centrală și de Est, REGINA MARIA demonstrează constant angajamentul său pentru excelența medicală și siguranța îngrijirii pacienților.

Totodată, REGINA MARIA a inovat și segmentul serviciilor medicale pentru companii, lansând în premieră în România conceptul de abonamente corporate, în urmă cu 27 de ani. Mai recent, compania a dezvoltat și pachete medicale specializate pentru IMM și persoane fizice, gestionând în prezent un portofoliu de peste 800.000 de abonamente. În plus, REGINA MARIA a investit mai mult de 250 de milioane de euro în dezvoltarea sistemului medical din România, prin modernizarea sau deschiderea de noi locații, achiziția de aparatură performantă și pregătirea echipelor medicale.

REGINA MARIA este singura companie de servicii medicale din România care a preluat în totalitate și a integrat cu succes 50 de alți jucători de pe piață, având acoperire națională prin sute de locații proprii și clinici partenere. Compania reunește peste 9.600 de angajați și colaboratori și oferă servicii complete de spitalizare și chirurgie, maternitate, policlinică, imagistică, laborator și stocare de celule stem, unui număr de aproximativ 6,5 milioane de pacienți.

În ultimul deceniu, peste 625.000 de recenzii au fost acordate de pacienți medicilor REGINA MARIA, printr-un sistem unic de acordare a feedback-ului, ajungând astfel la o medie de 9,55 la nivelul Rețelei.

În 2023, compania a lansat un nou proiect medical – EXAVET, primul laborator de Analize și Imagistică Veterinară din cadrul REGINA MARIA, marcând intrarea pe o piață nouă pentru liderul în calitatea serviciilor medicale din România. Rețeaua este, totodată, lider în digitalizarea sănătății în România – aplicația medicală REGINA MARIA fiind cea mai descărcată și utilizată aplicație de acest tip, cu aproape 1,4 milioane de conturi de pacienți.

 

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.
Powered by VA Labs