RE:START devine partid parlamentar: un deputat, ex-ministru, s-a înscris în noul partid

După ce foști parlamentari ALDE s-au înscris în Forța Națională și fostul deputat PSD Sorin Bota a trecut la partidul lui Ilan Laufer, încă un partid reușește să aibă reprezentare parlamentară. Fost ministru, deputatul ex-ALDE Andrei Gerea s-a înscris în partidul RE:START înființat de fosta candidată la prezidențiale Ramona Ioana Bruynseels.

„Știu că au fost unii care mă vedeau într-un partid mare, negociindu-mi un post de parlamentar la viitoarele alegeri. Eu cred însă că în politica românească este o nevoie acută de schimbare și numai printr-un proiect ca RE:START pot să contribui la acest lucru.

Intru în acest proiect, tot așa cum în anii 90 am intrat în politică fără să caut vreun beneficiu, crezând că pot contribui la schimbarea în bine a societății românești. La fel acum, după 30 de ani, prin proiectul RE:START, sunt ferm convins că pot atrage atenția asupra nevoii stringente de schimbare a politicii românești, care în ultima perioadă nu a produs altceva decât populism, demagogie și scandal. Este vremea să începem să mai și construim solid, să ne stabilim și să atingem obiective de țară concrete.

Alături de Ramona-Ioana Bruynseels, de mulți alți liberali mai vechi sau mai noi, alături de oameni de afaceri, oameni cu prestanță din mediul academic și din societatea civilă am pus, deci, bazele Partidului RE:START România.

Este un proiect politic în care oameni tineri își pot găsi locul alături de cei cu experiență pentru un aport consistent în viața publică.

Îi așteptăm alături de noi pe toți cei care cred că nu se mai poate continua în ritmul ultimilor ani și care doresc să se implice activ în viața politică la nivel local și național!”, a transmis Andrei Gerea.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Comentariile sunt închise trackbacks dar pingback-urile sunt posibile.