Lucrările avansează rapid pe tronsonul Curtea de Argeș – Tigveni al Autostrăzii Pitești – Sibiu, constructorul austriac Porr reușind să treacă borna stadiului de 50% pe întreg lotul, a anunțat Ionel Irinel Scrioșteanu. De asemenea, au fost forate două treimi din tunelul Momania, firma constructoare reușind să avanseză 940 metri în Tunelul Daniela (sensul de mers Sibiu-Pitești), respectiv 830 metri în Tunelul Alina (sensul de mers Pitești-Sibiu). Astfel, în cazul în care se va menține mobilizarea, lotul de aproximativ 10 kilometri ar putea fi dat în trafic înainte de termenul contractual din 2027.
CITEȘTE ȘI: Apariție surprinzătoare pe Autostrada Pitești-Sibiu! Este incredibil ce se întâmplă pe Secțiunea 5! VIDEO!
„𝗔𝗺 𝗱𝗲𝗽𝗮𝘀𝗶𝘁 𝟮 𝘁𝗿𝗲𝗶𝗺𝗶 𝗱𝗶𝗻 𝗳𝗼𝗿𝗮𝗷𝘂𝗹 𝗰𝗲𝗹𝗼𝗿 𝗱𝗼𝘂𝗮 𝗳𝗶𝗿𝗲 𝗱𝗲 𝘁𝘂𝗻𝗲𝗹 𝗮𝗳𝗲𝗿𝗲𝗻𝘁 𝗦𝗲𝗰𝘁𝗶𝘂𝗻𝗶𝗶 𝟰 𝗮 𝗔𝘂𝘁𝗼𝘀𝘁𝗿𝗮𝘇𝗶𝗶 𝗦𝗶𝗯𝗶𝘂 – 𝗣𝗶𝘁𝗲𝘀𝘁𝗶
Mă aflu pe șantierul 𝗦𝗲𝗰𝘁𝗶𝘂𝗻𝗶𝗶 𝟰: 𝗧𝗶𝗴𝘃𝗲𝗻𝗶 – 𝗖𝘂𝗿𝘁𝗲𝗮 𝗱𝗲 𝗔𝗿𝗴𝗲𝘀 a 𝗔𝘂𝘁𝗼𝘀𝘁𝗿𝗮𝘇𝗶𝗶 𝗦𝗶𝗯𝗶𝘂 – 𝗣𝗶𝘁𝗲𝘀̦𝘁𝗶 #𝗔𝟭, unde construim primul tunel rutier la nivel de autostradă de pe acest drum de mare viteză pe sub Dealul Momaia din județul Argeș, pentru a verifica progresul lucrărilor.
La acest moment, am depășit două treimi din forajul celor două fire de tunel aferent acestei secțiunii, fiind forați:
Săptămâna aceasta, procentul lucrărilor pe total șantier a depășit 50%, ceea ce mă bucură, având în vedere faptul că termenul de finalizare a lucrărilor este 2027” a anunțat Scrioșteanu.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp