Romii din Costești se bazează pe falsuri ca să câștige procesele cu Regia de Drumuri

15
romi_costesti, dan_stanescu, cj_arges, santuri

Regia Județeană de Drumuri, condusă de Alina Nicolau, este copleșită de litigiile cu firmele romilor din Costești, care pretind că au efectuat în urmă cu 4-5 ani șanțuri și terasamente pe marginea drumurilor din sudul județului. Majoritatea acestor firme aparțin familiei regelui Stănescu, din Costești, iar lucrările au fost de multe ori fictive, însă facturate cu sume colosale. Romii au aplicat o metodă originală pentru a-și maximiza șansele de câștig, cesionând drepturile litigioase între firme.

 

Au făcut contracte din… burtă

 

Povestea lucrărilor efectuate și facturate de către firmele romilor din Costești pentru Regia de Drumuri are un puternic caracter electoral. Ca să și-i facă aliați la alegerile din 2012, fostul președinte al CJ, Constantin Nicolescu, le-a încredințat romilor lucrări precum săparea unor șanțuri de-a lungul drumurilor județene din sud. Lucrările s-au extins însă rapid, în afara înțelegerii, facturile ajungând la sume colosale. În plus, pământul rezultat din săpături ar fi fost cărat, conform numerelor de înmatriculare a vehiculelor folosite, inclusiv de limuzine și mașini de familie! Neplătite, pretențiile romilor s-au mutat în instanță, procesele fiind pe rol de ani de zile. Romii au cesionat însă, în timp, drepturile litigioase către doar câteva firme. Acestea sunt toate din Costești:  SC Argecom Metal Proiect, administrată de Mureș Stănescu,  SC Gold Metal Fin SRL, administrată de Florin Văduva și SC Euro-Ionuț SRL, administrată de Ionuț Stănescu.  Directorul Regiei de Drumuri, Alina Nicolau, spune că, după părerea sa, procesele nu pot fi pierdute, între instituția sa și firmele romilor din Costești neexistând contracte. Totuși, inventivii romi au falsificat, se pare, până și semnătura președintelui din 2012 al CJ, Constantin Nicolescu. Mai mult, semnătura falsă apare, după unele surse, pe contracte fictive între Regia de Drumuri și firmele din Costești, acestea găsindu-se la dosar în procesele de pe rolul instanțelor. Sumele fabuloase cerute de romi pentru lucrări pe care nu le-a cerut nimeni și care, în mare parte, nici nu au fost executate, au dat palpitații multora, însă. Așa că Regia de Drumuri și-a angajat de curând avocat special pentru a fi reprezentată în aceste procese.