Rugăciunea celor 9 Marți are mare putere dacă este citită nouă zile de marți la rând. Îndeplinește dorințele celor ce o rostesc, așadar poți să o rostești începând de astăzi. Această rugăciune aduce bucurie, liniște, sănătate, vindecă toate suferințele celui ce o rostește cu smerenie. Citește-o în fiecare zi de marți, ținând o lumânare aprinsă.
”Doamne Dumnezeule, mă îndrept plin de încredere către Tine, cerându-ți ajutor! Cred cu tărie că mă vei asculta în necazul meu și mă vei sprijini când îmi este greu.
Spre a-ți arăta recunoștința mea, îți făgăduiesc să fac cunoscută și altora această rugăciune. Te rog, cu umilință, să îmi aduci liniște în tristețea și durerile mele.
În numele negrăitei rugăciuni și bucurii care ți-a cuprins inima, te implor, ajută-mă să te păstrez mereu în gând și suflet astfel încât să ne învrednicim a primi ajutor în nevoile mele, mai ales în durerea care mă copleșește acum (se rostește dorința).
Te implor, Tată Ceresc cel ce ajuți pe cei aflați în suferință, înfrânge orice greutăți precum ai înfrânt orice rău care șade acum la picioarele tale. Amin!”
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp