Guvernul a aprobat astăzi suplimentarea plafonului pentru programul Prima Casă. Este vorba de suma de 500 de milioane de lei, sumă ce reprezintă 5.500 de garanții noi in acest program. Propunerea aparține Ministerului Finanțelor și a fost făcută în urmă cu două săptămâni. Fondurle suplimentare vor fi folosite pentru a acoperi cu prioritate solicitările aflate în diferite etape de aprobare și preaprobare, în raport cu solicităirle noi. Mai excat, este vorba despre clienții ai căror dosare au fost aprobate de bancă și avansul dat către vânzători. Ei riscau să piardă banii dați ca avans, din lipsa fondurilor. Plafonul pentru acest program pe anul 2016 a mai fost suplimentat în luna mai tot cu suma de 500 de milioane de lei. Astfel, plafonul pentru Prima Casă va avea în acest an valoarea de 2,690 milioane de lei. Actul normativ de implementare a programului mai prevede că plafonul nefolosit, destinat persoanelor cu cetățenie română, stabilite în afara țării, va deveni plafon general de garantare a creditelor. Așadar, în limita plafonului, se vor acorda garanții pentru construirea sau achiziția tuturor categoriilor de locuințe care sunt eligibile în acest program.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp