DISTRIBUIȚI
petre daea8751111

Abia acum s-a aflat! Ministrul Agriculturii, Petre Daea a recunoscut că și-a angajat fiica într-o instituție subordonată ministerului pe care îş conduce. Acesta susține că o ajută pe aceasta să își facă un rost în viață.

Potrivit informațiilor de pe contul personal de Facebook, Dana Florentina Daea este angajată din luna aprilie a acestui an la Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR), unde, potrivit declarațiilor lui Petre Daea, este referent.

La solicitarea B1TV, Biroul de presă al AFIR a comunicat că pentru posturile de referent tr.IA venitul salarial net pornește de la 2.194 lei, în funcție de vechimea în muncă a angajatului. Dana Daea a studiat ingineria economică la Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară din București și „English Comparative Literature” la The American University of Paris.

 

De asemenea, înainte de a lucra la AFIR, Dana Florentina Daea a fost asistent comercial la Piscicultorul SA, firmă la care, la un moment dat, soția ministrului, Camelia Luchian, a fost director. Potrivit declarației de avere publicată pe site-ul AFIR, în aprilie 2017, fiica lui Petre Daea a câștigat într-un an 120.000 de lei de la Piscicultorul SA. Aceasta mai deține un apartament, cumpărat în 2010, conform sursei citate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here