Să râdem, ca să nu plângem! Monumentul „deputatului necunoscut”!

Argeşul a dat de-alungul vremeii parlamentari care mai de care. La ultimele alegeri, populaţia s-a ales cu Senatorul invizibil, cu deputatul „Mitralieră” sau fel şi fel de demnitari care o dată ajunşi în funcţie au uitat cum mai arată drumurile pline de cratere din sudul judeţului sau sărăcia cu care se luptă zi de zi argeşenii.

Lista candidaţilor a fost una variată, apărând oameni mai cunoscuţi decât personajele lui Caragiale. În schimb, au avut noroc şi persoane de care nu a auzit absolut nimeni până în momentul în care tot judeţul a fost umplut de afişe electorale. Unul dintre aceste exemple este deputatul USR, Ionuţ Moşteanu.

De la secretar de stat invizibil, la parlamentarul „Cine e?”

Demnitarul a ocupat în Guvernul tehnocrat un post de secretar de stat în Ministerul Transoprturilor, dar în perioada în care a stat acolo, nu prea s-a observat. După alegerile din decembrie 2016, Moşteanu a prins la redistribuire un post de deputat, moment în care a fost mai activ pe Facebook decât în judeţ. Şi aici nu spunem că în Parlament sta chiar degeaba (având 36 de iniţiative legislative, din care doar două au devenit legi), dar în judeţ… nu prea îl cunoaşte lumea.

A încercat să îşi facă ceva imagine în timpul protestelor, dar nu în Piteşti, ci la Bucureşti, în Piaţa Victoriei. În perioada scandalului OUG 13, aproximativ 2000 de piteşteni au ieşit pe străzile din municipiul reşedinţă de judeţ, moment în care deputatul ar fi putut să îndure frigul alături de cei care i-au acordat votul. Dar, cum un drum până la Piteşti costă bani şi timă, a preferat să facă câţiva paşi şi să scandeze în Capitală.

După ce a trecut criza din februarie 2017, Ionuţ Moşteanu a dispărut din spatial public. Atât judeţean, cât şi national. Şi-a făcut apariţia la câteva emisiuni de la posturile centrale şi cam atât. Când au fost date jos de către propriul partid Guvernele Grindeanu şi Tudose, Moşteanu a început să apară în spaţiul… online. Dar, după ce s-au calmat lucrurile, a intrat înapoi în umbră.

Astfel, nu avem de ce să ne mai mirăm că Argeşul o duce cum o duce…

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Comentariile sunt închise trackbacks dar pingback-urile sunt posibile.