Salariu uriaș! Unde puteți câștiga peste 1000 de euro

DISTRIBUIȚI

Vești uriașe pentru mii de români! Se fac angajari într-un important domeniu, firmele oferind un salariu de peste 1000 de euro.

Producătorii din industria alimentară sunt dispuşi să ofere peste 1.000 de euro salariu pentru măcelari specializaţi, dar nici în aceste condiţii nu găsesc oameni calificaţi, a avertizat joi Eugen Capră, directorul general al Carnexpo, cel mai mare târg pentru industria cărnii din sud-estul Europei, care va începe în octombrie la Bucureşti.

„Salariile în industrie au crescut. Am discutat cu producători care sunt dispuşi să le ofere peste 1.000 de euro unor măcelari buni, dar chiar şi aşa nu găsesc oameni specializaţi. Mulţi angajaţi se califică la locul de muncă, iar apoi pleacă în Vest, pe un salariu de 2.000 de euro, din care jumătate se duce pe chirie şi transport. Ceea ce angajatorii de la noi trebuie să facă este să îmbunătăţească modul de comunicare cu oamenii. Să le vorbească despre avantajele şi dezavantajele pe care le are munca departe de casă, pentru ca fiecare să ia decizia în cunoştinţă de cauză. Apelul nostru se adresează şi autorităţilor, cărora le cerem să găsească soluţii pentru a-i motiva pe români să se reîntoarcă în ţară”, a declarat directorul Carnexpo.

Acesta a sugerat autorităţilor să ia în calcul reducerea taxelor pentru tinerii care se întorc să muncească în ţară.

„Avem modelul Poloniei, care şi-a propus reducerea taxelor pe venit pentru tinerii care se întorc să muncească în ţară. O soluţie pentru acoperirea deficitului de personal calificat este şi tehnologizarea. E o tendinţă normală până la urmă această automatizare. Poate părea costisitoare în primă fază, însă investiţia se va dovedi rapid profitabilă dacă ţinem cont de randamentul obţinut, de productivitate”, a adăugat Eugen Capră.

Directorul Carnexpo a cerut şi reînfiinţarea de urgenţă a şcolilor profesionale.

„E nevoie uriaşă de specialişti în această industrie. În ultimii 30 de ani nu s-au mai format fermieri, spre exemplu. Suntem pur şi simplu defavorizaţi fiindcă nu avem educaţie în domeniu. Şcolile de meserii trebuie reînfiinţate urgent dacă vrem să mai salvăm ceva. E important ca şi tinerii să îşi dorească să se specializeze în acest domeniu, iar aici mai avem de lucrat pentru schimbarea unei mentalităţi învechite. Pe de altă parte, şi agenţii economici trebuie să dea dovadă de deschidere, să fie dispuşi să accepte studenţi pentru efectuarea stagiilor de practică. Avem deja câteva exemple de procesatori care fac asta, lucru care a mai dat puţin avânt pieţei muncii pe această zonă”, a opinat directorul CARNEXPO.