
SANDRA N și-a făcut apariția în Muscel la un spectacol caritabil! Duminică, 1 martie a avut loc un spectacol pentru Ștefan Andrei Bodea, un copil cu probleme grave medicale. Deschiderea a fost făcută de o trupă de dans din Pitești.
Până în prezent organizatorii au adus în fața câmpulungenilor 5 spectacole caritabile care au schimbat vieți. Pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor ,,CD Aricescu” din Câmpulung au urcat tineri dansatori sportivi, cei de la dansuri populare, dar și cunoscuta cântăreață din Muscel, SANDRA N.
Organizatorii, Ciprian Neculăescu și Silviu Dobriță, aflându-se la cea de-a cincea ediție, spun că a fost o seară care le-a depășit așteptările. ,,Împreună am putut face ca acțiunea cu deviza implicare-dinamism-altruism să aline, să încurajeze, să bucure. Mulțumiri TUTUROR pentru implicare și participare, pentru efort și prezență, dar și pentru gândurile bune și energia pozitivă pe care le-au transmis!”, au declarat organizatorii.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp