SĂPTĂMÂNA EUROPEANĂ A DEMOCRAŢIEI LOCALE 2017, LA MIOVENI

”SĂPTĂMÂNA EUROPEANĂ A DEMOCRAȚIEI LOCALE” este o iniţiativă paneuropeană, lansată de Consiliul Europei în octombrie 2007 şi coordonată de Congresul Autorităţilor Locale şi Regionale.

Aceasta se desfăşoară în cadrul autorităților locale a 47 de state membre ale Consiliului Europei, în preajma zilei de 15 octombrie, ca un omagiu adus Cartei Europene a Autonomiei Locale, care a fost deschisă semnării la această dată, în anul 1985.

Obiectivul acestui proiect este creșterea gradului de conștientizare a drepturilor omului la nivelul democrației locale, sporirea cunoștințelor și implicarea tinerilor și a tuturor cetățenilor în politica locală.

Având ca temă „Participarea cetățenilor, consultare și angajament: pentru o democrație locală de succes”, în perioada 9-13 octombrie 2017, la Mioveni au fost organizate o serie de activităţi dedicate tinerilor, în parteneriat cu unitățile de învățământ din oraș.

Astfel, în zilele de 9 și 13 octombrie a avut loc o campanie de informare despre ” Săptămâna Europeană a Democrației Locale 2017”, în cadrul căreia s-au distribuit pliante și broșuri informative cu privire la eveniment.

În ziua de 12 octombrie a avut loc Seminarul ”Convingerile noastre și viitorul Europei” – susținut în cadrul Liceului Tehnologic ”Construcții de Mașini”, Mioveni, la care au participat 50 de elevi și 10 cadre didactice, iar vineri, 13 octombrie a avut loc activitatea școlară ”Bugetul orașului meu” – susținută la Centrul Cultural Mioveni, la care au participat 30 de copii și 5 cadre didactice.

Toți elevii au primit diplome de participare.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Comentariile sunt închise trackbacks dar pingback-urile sunt posibile.