Şase cupluri cu 50 de ani de căsnicie, premiate la Curtea de Argeş

DISTRIBUIȚI

În şedinţa de Consiliu Local de săptămâna aceasta din Curtea de Argeş s-a aprobat conferirea a noi diplome pentru familiile unor cetăţeni care au împlinit peste 50 ani de convieţuire exemplară. În ordine, acestea au fost: Elena şi Emanoil Sterescu (de la viceprimarul Cristian Mitrofan), Elena şi Ion Oancea (Ştefan Dumitrache), Emilia şi Florin Florea (Marius Deaconu), Maria şi Gheorghe Negoescu (Gheorghe Popa, care a fost foarte emoţionat evocând momentul în care a fost primit de profesorul Negoescu acum 36 ani, la Liceul Industrial), Maria şi Ioan Darie (Mihăiţă Nastea) şi Valeria şi Gheorghe Tucu (Mihai Deaconu). Au fost momente emoţionante, pentru că premianţii au împărţit bomboane prin sală şi le-au urat aleşilor locali să ajungă, la rândul lor să fie astfel onoraţi de către comunitate. Ca de obicei, familiile care au primit diplomele de recunoştinţă şi buchetele de flori vor mai beneficia şi de câte un premiu bănesc în sumă de 200 lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here