O ceartă între două familii din comuna argeșeană Priobeni a escaladat în această seară, iar un tânăr de 23 ani a ajuns la secția de poliție după ce a omorât un câine cu sânge rece. Din primele informații, se pare că acesta ar fi avut un conflict mai vechi cu niște vecini, iar astăzi a avut un schimb de injurii cu unul dintre tinerii din familia virală, moment în care a decis să se răzbune.
A ieșit pe poarta casei, cu un cuțit la purtător, a intrat în gospodăria familiei cu care a avut un conflict și s-a năpustat asupra câinelului. Când a văzut că patrupedul a rămas fără suflare, a luat leșul și a plecat pentru a-l arunca.
Atunci a fost văzut de către un alt locuitor, care a alertat imediat autoritățile. Oamenii legii s-au deplasat la fața locului, iar în scurt timp l-au săltat pe tânăr și l-au dus la audieri, unde se află și în moemntul de față. Cel mai probabil, acesta va fi reținut pentru 24 ore, urmând ca în urma audierilor să fie decis dacă va fi reținut sau dacă va fi prezentat instanței cu propunerea unei măsuri preventive.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp