
Scandal la un prestigios Colegiu! Elevii aduc acuzații grave profesorilor! Cadru didactic beat la ore!
La doar câteva zile după afișarea rezultatelor la examenul de Bacalaureat, mai mulți elevi ai unui cunoscut Colegiu fac dezvăluiri șocante care vizează cadrele didactice. Elevii au reclamat starea de teroare pe care mulți dintre profesori încearcă să o promoveze și să o impună în interiorul unității de învățământ. Mai mult, aceștia povestesc cum o profesoară a venit beată la ore.
CITEȘTE ȘI: VIDEO. AU ÎNCEPUT DEFRIȘĂRILE PE LOTUL BOIȚA-CORNETU AL A1! IMAGINILE MOMENTULUI!
Un elev a făcut o serie de dezvăluiri din interiorul Colegiului, povestind cum unii profesori se impun în fața elevilor prin teroare. „Mulți dintre profesorii de specialitate, mă refer doar la artele plastice, urlă la elevi, o profesoară a venit beată la oră acum mai mult timp, iar alți profesori nu vin la ore. La atelier, de multe ori, ni se impune ceea ce să desenăm, spre exemplu, primisem tema concert, iar eu am desenat niște oameni cu cranii de pasăre ce cântă la vioară, într-adevăr, mai morbid, dar este stilul meu de lucru. Ideea nu a fost apreciată, mi s-a spus că nu este artă.”, a declarat tânărul.
De asemenea, un alt elev a afirmat că unitatea de învățământ nu le pune elevilor la dispoziție materialele necesare pentru activitatea didactică.
„Tot liceul este locul unde se umblă cu punguța, cadouri, atenții, locul unde, dacă știi pe cine trebuie, ești admis fără probleme, unde profesorii au preferații lor și fac diferențe între elevi. Ești obligat să-ți cumperi singur tot, iar pentru o lucrare de atestat completă plătești până la aproape 400-500 de lei pe motiv că școală nu are bani. Un liceu unde plătești o grămadă de bani să finisezi un atestat.”, a declarat un alt elev.
Profesorul Dan Florin Partene, directorul Colegiului Național de Artă „Octav Băncilă” Iași, a afirmat că acuzațiile absolvenților sunt doar niște manifestări adolescentine.
„Este cumva respinsă acuzația tânărului, că profesorii s-ar impune, atâta timp cât este un colegiu cu atât de multe rezultate. Este un spirit adolescentin, este bine că există, dar sub nicio formă nu se depășesc limitele. La fiecare examen de admitere există o comisie și nu există niciun dubiu că elevii care au intrat au intrat cu alte calități decât cele cerute”.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
