SCANDAL în Ministerul Culturii după ce mănăstirea Curtea de Argeş riscă să nu mai intre în patrimoniul UNESCO

DISTRIBUIȚI

În această toamnă, o comisie UNESCO va evalua situaţia de la Mănăstirea Curtea de Argeş şi până la sfârşitul anului vor anunţa rezultatul.

Până atunci, Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale (MCIN) va trimite o echipă pentru a verifica activitatea Direcţiei Judeţene pentru Cultură Argeş, pentru a constata dacă se impun sau nu sancţiuni din cauza montării termopanelor, anunţă AGERPRES.

„În timpul acestor lucrări de restaurare au fost montate, în interiorul bisericii, la uşa de acces şi la ferestrele din pronaos, protecţii de geam termopan, cu tâmplărie PVC, de culoare neutră (maro), reversibile (fixate cu spumă poliuretanică). Protecţiile dublează geamurile originale şi uşa metalică de acces, împotriva prafului şi intemperiilor.

Montarea acestor protecţii s-a făcut fără avizul Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale. În urmă repetatelor inspecţii la monument, reprezentantul Direcţiei Judeţene pentru Cultură Argeş a constatat că protecţiile nu afectează aspectul exterior al monumentului, volumetria sau frescă bisericii, iar înlăturarea lor se poate face fără a deteriora monumentul”, se arată într-un comunicat al ministerului.