ULTIMĂ
ORĂ

Scandal monstru în centrul Piteștiului! Femeie internată de urgență la Psihiatrie!

Ieri, în jurul orelor 19.00, la dispeceratul Poliției Locale s-a primit o sesizare potrivit căreia pe bulevardul I.C. Brătianu din municipiul Pitești, în zona blocurilor A4, A5, se află o persoană de sex feminin care s-ar manifesta zgomotos, posibil violent.

În plus, reclamantul a afirmat că persoana ar fi aruncat și cu sticle, lovind, se pare, mai multe autoturisme parcate în zona menționată anterior. În scurt timp, la fața locului s-a deplasat un echipaj din cadrul Serviciului Ordine al Poliției Locale. În urma procedurilor de identificare, s-a stabilit că persoana în cauză se numește E.M. și are 47 de ani. Fiind vorba de posibile distrugeri, polițiștii locali au anunțat și Secția Nr 1 Poliție.

În cauză, a fost solicitat și un echipaj medical, persoana fiind preluată și transportată la spital pentru a fi evaluată psihiatric.
Precizăm, totodată, că polițiștii locali au fost sprijiniți procedural în acest caz și de Direcția de Asistență Socială.

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.