Scandalul continuă la Turism Muntenia! Administratorul judiciar Gabriel Popescu în război cu toată lumea!

DISTRIBUIȚI
hotel_muntenia, pitesti, scandal, insolventa

Dosarul de insolvenţă al Munteniei a fost strămutat la Tribunalul… Maramureş! Poate cel mai îndepărtat tribunal la care putea fi strămutat dosarul. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis cererea formulată de Dr. Costache Ionuţ Bogdan şi pe bună dreptate. Motivele au fost legate de faptul că avocatul Tinei Florescu nu numai că se află într-o relaţie de concubinaj cu preşedinta Tribunalului de Insolvenţă Argeş dar a mai şi împrumutat o sumă de bani importantă chiar judecătorului sindic în cauză. Aşa ceva numai la Argeş se putea întâmpla! Şi uite aşa… toţi cei implicaţi trebuie să bată aproape 500 de km să ajungă la tribunalul unde a fost strămutată cauza. 

Administratorul judiciar nu convoacă Adunarea Creditorilor

Mai grav este că administratorul judiciar Popescu Gabriel, reprezentantul Anteus Expert SPRL, nu doreşte să fie confirmat sau să colaboreze sub nicio formă cu majoritatea creditorilor. Creditori care în proporţie de peste 50% nu îl doresc. Refuzul categoric al administratorului judiciar Gabriel Popescu este motivat de faptul că aceştia i-ar fi … ostili! Chiar dacă creditorii se dau de ceasul morţii să convoace Adunarea Creditorilor în vederea discutării confirmării acestuia, Gabriel Popescu arată că nu vrea să scape din mână o asemenea lichidare cum este Muntenia. “O astfel de ocazie nu găseşti decât o dată în viaţă” ar fi declarat el mai multor creditori. Prin urmare trebuie să se ţină cu dinţii de ea şi nu e prost să convoace vreo adunare care să îl schimbe. Marţi, 16 februarie 2016, a fost convocată Adunarea Creditorilor de către 40% dintre creditori însă Gabriel Popescu a refuzat să se prezinte. Nu a vrut nici măcar să explice motivul pentru care refuză să ţină adunarea creditorilor, riscând astfel o plângere penală pentru abuz în serviciu din partea creditorilor.

I-a pus gând rău lui Tomiţă, administratorul special

Gabriel Popescu pare preocupat mai curând să scape şi de ultima rezistenţă din partea societăţii, respectiv ridicarea dreptului de administrare al societăţii, punând presiune pe administratorul special Ilie Tomiţă. Este clar că acţionarul principal al societăţii, Nicolae Ivănescu, vrea să păstreze încă dreptul de a propune reorganizarea prin intermediul administratorului special,însă acest lucru nu convine administratorului judiciar care urmăreşte exclusiv vânzarea de active şi încasarea unor comisioane consistente. După estimările specialiştilor, acest comision s-ar situa undeva între 300.000 şi 500.000. De Euro! Aşadar este de înţeles îndârjirea cu care Gabriel Popescu trage tare să îi dea la o parte pe toţi cei care îl deranjează.

Primăria Piteşti şi ANAF la fel de ignorate de SC Anteus Expert SPRL

Poate că lucrurile ar fi mai în firea lor dacă Gabriel Popescu s-ar consulta măcar cu membrii Comitetului Creditorilor, printre care se află şi Primăria Piteşti şi DGFP-ANAF Argeş.Gândirea acestuia însă este simplă: nu dau socoteală nimănui şi merg înainte cât se poate! Nici măcar creditorului principal, ANAF, nu îi dă socoteală. Asta pentru că jurista Gabriela Comănescu face tot posibilul să îl susţină pe acesta chiar dacă o face cu încălcarea legii. Acest lucru îl arată creditorii care nu înteleg cum ANAF formulează puncte de vedere în procedura insolvenţei de susţinere a unui administrator judiciar cu încălcarea procedurilor interne de desemnare în astfel de proceduri. Mai mult, practica ANAF la nivel central este de a confirma orice administrator judiciar numit de către instanţă urmare a înlocurii unui alt administrator. Aceaşi situatie a fost şi în cazul mult-mediatizatei Realitatea Media unde ANAF nu a fost de acord cu un administrator judiciar numit de către judecătorul sindic, a formulat recurs iar Curtea de Apel Bucureşti a admis cererea ANAF ca orice adminstrator judiciar să fie supus confirmării de către Adunarea Creditorilor. Este şi normal aşa, pentru că esenţa legii insolvenţei arată că este vorba despre o procedură colectivă în interesul creditorilor. Astfel, creditorii ar trebui să poată decide ce se întâmplă cu un debitor astfel încât interesele acestora să fie satisfacute. Iată însă că interesele personale ale unor persoane denaturează grav prevederile legale. Aceste practici la nivel central se pare că sunt total necunoscute juriştilor pe plan local.

Părtinire sau superficialitate din partea ANAF?

Majoritatea creditorilor acuză ANAF de părtinire şi implicare în jocuri de culise pentru susţinerea administratorului judiciar Gabriel Popescu, reprezentant al Anteus Expert SPRL.  Aceştia acuză că, nu de puţine ori, directorul Petre Cojocaru a semnat ca primarul tot ce îi pune în faţă jurista Comănescu. Ca dovadă lipsa totală de profesionalism, ultimul punct de vedere al ANAF remis în 15.02.2016 către societate are ştersături şi completări făcute cu mâna peste textul oficial aprobat de directorul Cojocaru. Mai grav este că în loc să participe la şedinţele Comitetului Creditorilor şi să aibă o poziţie activă pentru recuperarea creanţelor ANAF se pare că jurista Comănescu este preocupată să susţină necondiţionat grupul de acţionari minoritari conduşi de Tina Florescu, prietena şi confidenta ei în acelaşi timp. Nu de puţine ori cele două doamne au fost văzute discutând ore întregi atât în instanţă cât şi în alte locuri.  Discuţii care, ulterior, se pare că s-au concretizat în puncte de vedere identice cu cele ale grupării conduse de către Tina Florescu iar parte din aceste poziţii au dus la prelungirea inutilă a procedurii şi a creşterii datoriilor societăţii. Unele dintre acestea s-ar afla în afara prevederilor legale motiv pentru care creditorii s-au hotărât să îşi caute dreptatea la centru şi să nu mai accepte poziţiile partizane ale juristei Comănescu. Aceste lucruri le afirmă ceilalţi membri ai Comitetului Creditorilor care încearcă să găsească o cale cât mai rapidă de plată a creanţelor datorate de Turism Muntenia. Există investitori care doresc să preia Muntenia însă prin  metode cel puţin dubioase, se împotrivesc diverse persoane. 

 

Există voci care susţin că interesele unora nu sunt numai de a obţine beneficii materiale în urma insolvenţei, interesul real fiind de a falimenta, la propriu, Hotelul Muntenia şi dispariţia lui cu totul din circuitul hotelier. Pe de altă parte, societatea s-a trezit cu o cerere din partea CEZ prin care i se cere Munteniei să constituie un depozit de aproape 100.000 de Euro pentru a primi în continuare curent electric. Bani pe care Muntenia nu-i are! Astfel, în loc să se ocupe de administrarea societăţii şi salvarea pe cât se poate a acestei unităţi emblematice pentru Piteşti, cei responsabili se luptă pe viaţă şi pe moarte pentru control.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here