Scenariile pentru ședința INCENDIARĂ a PSD: cum se va decide soarta lui Liviu Dragnea

Președintele PSD, Liviu Dragnea, a fost condamnat la 3 ani și 6 luni de închisoare, în dosarul angajărilor fictive de la Teleorman. Buimăciți de această decizie, liderii PSD au ieșit cu greu să lanseze mesaje publice, dar, în final, și-au arătat atașamentul față de Liviu Dragnea și chiar acuză sentința ca fiind una politică. Liderii PSD se vor reuni într-un Comitet Executiv, iar în spatele ușilor închise toate scenariile de lucru sunt deschise.

Va prezentăm în contiuare care sunt variantele luate în calcul, în interiorul PSD, așa cum ne-au fost prezentate de surse multiple din conducerea partidului:

1. Prima variantă ar fi cea în care Liviu Dragnea rămâne pe poziții, nu demisionează nici de la conducerea Camerei Deputaților, nici de la șefia PSD. Aceasta este varianta enunțată de Liviu Dragnea în mai multe discursuri publice și pentru care a cerut acceptul inclusiv în Congresul PSD, atunci când îi întreba pe oamenii din partid dacă sunt pregătiți să meargă ”până la capăt”.

În cazul unei astfel de decizii există riscul ca Liviu Dragnea să fie supus unei presiuni permanente, atât din partid, cât și din afara lui. Orice lider PSD, care se supără pe Dragnea îi poate aminti acestuia că are o condamnare și este foarte posibil să plece cu cătușe direct din curtea PSD.

2. A doua variantă ar fi cea în care Liviu Dragnea va demisiona de la conducerea Camerei Deputaților, dar rămâne lider al PSD. Este o variantă probabilă, pentru că funcția de președinte al Camerei Deputaților îl va expune în permanență și va da prilejul adversarilor politici să atace din toate părțile. În schimb, Dragnea este mai greu de atacat, dacă rămâne doar lider al PSD, aceasta fiind o funcție obținută cu sprijinul colegilor din partid.

3. O variantă de luat în calcul este și cea în care Liviu Dragnea, în ciuda sprijinului venit din partea colegilor, va alege să demisioneze atât de la șefia PSD, cât și de la conducerea Camerei Deputaților. Aceasta ar fi varianta de sacrificiu pentru Dragnea, dar este posibil ca acesta să își lase un urmaș pe care să-l controleze la șefia PSD. De asemenea, în această variantă se poate ca Liviu Dragnea să plece și să lase partidul să-și aleagă noul lider, el concentrându-se strict pe procesul în care urmează judecata în apel.

4. O altă variantă este cea în care liderii PSD îi cer demisia, dar Liviu Dragnea refuză. Atunci ar putea începe o ”noapte a cuțitelor lungi” în interiorul PSD, în urma căreia Dragnea să fie debarcat. Este puțin probabil, dat fiind că liderii PSD au ieșit cu mesaje de susținere, dar nu putem știi, încă, cum evoluează situația în interiorul PSD.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Comentariile sunt închise trackbacks dar pingback-urile sunt posibile.