Elevii vor fi mutați în bănci în mod obligatoriu la fiecare modul al anului școlar, potrivit unui proiect de metodologie propus de Ministerul Educației și aflat în dezbatere publică. Conform Timiș Online, proiectul vizează „monitorizarea, identificarea, evaluarea, prevenirea și combaterea segregării școlare în învățământul preuniversitar”.
CITEȘTE ȘI: Peste 1000 locuri de muncă disponibile pe șantierul autostrăzii! Ce salarii sunt oferite?
Printre schimbările propuse în școlile din România se numără rotirea elevilor în bănci și evitarea poziționării elevilor din grupuri vulnerabile în ultimele două rânduri. Decizia privind mutarea elevilor va reveni diriginților și învățătorilor, care vor realiza această rotație cel puțin o dată pe modul, pentru a preveni segregarea școlară.
Cadrele didactice vor realiza rotirea elevilor într-o manieră aleatorie, dar cu recomandarea de a nu plasa elevii din grupuri vulnerabile în ultimele bănci. Segregarea este considerată o formă gravă de discriminare, deoarece conduce la „acces inegal la o educație de calitate, încălcarea egalității de șanse la educație și afectarea demnității umane”.
Principalele cauze care duc la segregarea școlară includ criteriile etnice, dizabilitățile și cerințele educaționale speciale, performanțele școlare, precum și mediul de rezidență.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp