ULTIMĂ
ORĂ

Schimbarea la Faţă – sărbătoare mare pentru creștini! Ce nu ai voie să faci în această zi sfântă!

Creștinii sărbătoresc Schimbarea la Față a Domnului pe 6 august, una dintre cele mai mari sărbători religioase de care sunt legate multe obiceiuri și tradiții românești. În tradiție, pe data de 6 august, Biserica Ortodoxă prăznuiește „Schimbarea la Faţă”, cunoscută popular și ca „Obrejenie” ori „Pobrejenie”, având semnificația de „probozire”, mai exact certare a oamenilor care nu ascultau.

Tradiții și superstiții

  • În această zi nu e bine să te cerți cu nimeni și nici să fii certat de cineva, că așa vei fi până la următoarea sărbătoare.
  •  Fetele sunt sfătuite să nu se pieptene în această zi, pentru că nu le mai crește părul, așa cum nu mai crește nici iarbă.
  • În această zi se duc la biserică mere, pere, prune şi mai ales struguri. Recolta aceasta se numeşte „pârga” din struguri. Fructele se duc la biserică pentru a fi sfinţite, apoi se împart credincioşilor care participă la slujba praznicului. Se sfinţesc grădinile, boabele de grâu pentru semănat şi toate recoltele.
  • Oamenii care se roagă să scape de o patima se vor vindeca cu siguranță. Femeile însărcinate care țin post in aceasta zi se vor bucura de o naștere ușoară şi de copii sănătoși.
  • În popor, se mai crede că toți cei care pleacă în călătorie in aceasta zi se vor rătăci pe drumul de întoarcere şi vor putea ajunge doar în momentul în care se întorc şi berzele.

 

 

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.