Schimbări radicale pentru românii cu facturi la curent! Se întâmplă de la 1 aprilie!
Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) a adoptat un Ordin care stabilește că furnizorii de ultimă instanță vor prelua consumatorii rămași fără furnizor prin rotație lunară. Noile reguli, ce intră în vigoare la 1 aprilie 2025, vizează sporirea transparenței și predictibilității în sectorul de furnizare a energiei electrice.
CITEȘTE ȘI: Exclusiv! Am aflat unde va fi noul Dedeman din Pitești și cine sunt investitorii!
Conform deciziei ANRE, furnizorii desemnați vor asigura, prin rotație, furnizarea de energie electrică pentru consumatorii care rămân fără contract activ. Această modificare face parte din actualizarea Ordinului nr. 91/2022, fiind aprobată în ședința Comitetului de Reglementare din 25 martie. Scopul principal este crearea unui sistem echitabil și clar pentru toți consumatorii.
Totodată, până la 1 iulie 2025, prețurile plătite de consumatori vor rămâne neschimbate, respectând schema actuală de plafonare-compensare.
Ordinul introduce o formulă detaliată pentru calculul prețului final facturat consumatorilor preluați în regim de ultimă instanță. Aceasta va evidenția distinct costul energiei achiziționate, tarifele reglementate, componenta de furnizare și o marjă de profit comparabilă cu cea de pe piața concurențială. Informațiile vor fi publicate pe site-urile furnizorilor, într-o secțiune special dedicată.
O altă schimbare importantă vizează reducerea perioadei de furnizare pentru clienții noncasnici cu o putere aprobată de peste 1 MVA/loc de consum, de la 6 luni la 3 luni. Această măsură încurajează consumatorii să își aleagă un furnizor concurențial, care le poate oferi tarife mai avantajoase.
În plus, furnizorii de ultimă instanță vor putea transmite oferte concurențiale pe durata contractului și vor avea obligația de a informa clienții despre comparatorul online de oferte gestionat de ANRE.
Pentru a evita dificultăți în facturare, furnizorii de ultimă instanță nu vor mai putea prelua locuri de consum aparținând entităților radiate din registrele oficiale, acestea neputând fi facturate prin sistemul E-Factura.
De asemenea, contractul-cadru de furnizare a fost actualizat pentru a include drepturi suplimentare pentru consumatori, cum ar fi posibilitatea de a contesta facturile și impunerea unor condiții clare pentru întreruperea furnizării.
Președintele ANRE, George Niculescu, a subliniat că adoptarea unui sistem de rotație între furnizorii de ultimă instanță previne supraîncărcarea unui singur operator și asigură continuitatea furnizării pentru consumatorii aflați în dificultate.
În plus, nicio companie desemnată ca Furnizor de Ultimă Instanță nu va putea obține un profit mai mare decât cel generat pe piața concurențială. Furnizorii vor avea obligația să publice detalii clare despre structura prețului final facturat, pentru ca fiecare client să înțeleagă exact cum este calculată factura.
Prin aceste măsuri, ANRE își propune să crească transparența în sectorul energetic, să protejeze consumatorii și să faciliteze tranziția către piața concurențială, oferindu-le acestora acces la informații clare și opțiuni avantajoase.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp