Se cere demisia de urgenţă a ministrului MAI. Află cine sunt cei care au instigat populaţia la proteste!

DISTRIBUIȚI

PMP cere demisia de urgenţă a ministrului Afacerilor Interne, Carmen Dan, considerând că prezentarea unei „liste negre” de persoane care „instigă” populaţia la proteste reprezintă „un atac grav la adresa libertăţii de exprimare şi democraţiei”, a declarat preşedintele executiv al formaţiunii, Eugen Tomac. „Cred că în această perioadă extrem de tensionată pentru societatea românească, când instituţiile statului au obligaţia să acţioneze cu multă responsabilitate, am asistat la un precedent extrem de periculos în urmă cu puţin timp. Am văzut un ministru de Interne depăşit de situaţie, care în loc să ne explice cum poate evita escaladarea unor situaţii neprevăzute sau despre care aveau informaţii că pot degenera, a trecut la ameninţări extrem de periculoase pentru orice societate democratică. Faptul că ministrul de Interne, Carmen Dan, în urmă cu puţin timp, a prezentat o listă neagră a persoanelor care instigă populaţia la proteste reprezintă un atac grav la adresa libertăţii de exprimare şi la adresa democraţiei. Credem că asemenea practici comuniste nu-şi au locul în rândul instituţiilor statului român, motiv pentru care PMP cere demisia imediată a ministrului de Interne”, a declarat Eugen Tomac la Parlament, informează agerpres.ro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here